Suceava: A intrat cu maşina într-un copil de trei ani, apoi a fugit | adevarul.ro

Suceava: A intrat cu maşina într-un copil de trei ani, apoi a fugit

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O fetiţă de trei ani din comuna grămeşti a fost accidentată cu maşina în timp ce se juca cu încă doi copii pe marginea drumului.

Florin T. de 34 de ani, din aceeaşi localitate a fugit de la fapta locului.

Deoarece a fost văzut, acesta s-a întors şi a luat minora de jos, a urcat-o în maşină împreună cu mama acesteia şi s-a îndreptat spre Dispensarul Medical, unde fata a primit îngrijiri.

Deşi pe drum şoferul i-a cerut mamei să ascundă de poliţie fapta, acesta a intrat pe mâinile oamenilor de ordine imediat.

"Accidentul s-a produs din cauza faptului ca nu a adaptat viteza într-o curba la stânga fara vizibilitate si a observat târziu un grup de trei copii care se jucau.În registrul de primire de la dispensar a fost consemnat diagnosticul „plaga superficiala occipitala”, pentru care copilul necesită 3 – 5 zile îngrijiri medicale", a declarat Gabriel Panţiru,purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Conducatorul auto a fost testat însă rezultatul a fost negativ, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, i s-a retinut permisul de conducere pentru parasirea locului accidentului fara încuviintarea politiei sau a procurorului iar autovehiculul a fost confiscat până la efectuarea expertizei tehnice auto.

Şoferul s-a ales cu dosar penal care va fi soluţionat procedural.




Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite