Situaţie tragicomică: ce a păţit un bărbat care a vrut să coboare într-un puţ secat ca să salveze o capră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava
FOTO: ISU Suceava

Un bărbat din comuna Drăguşeni, judeţul Suceava, a căzut în în gol, de la o înălţime 12 metri, într-o fântână dezafectată. El voia să-şi salveze capra picată în puţ cu o zi înainte. Săteanul şi-a legat capătul unei funii de picior, după care s-a aruncat efectiv în fântână, fără să asigure celălalt capăt al funiei.

Pompierii militari din Fălticeni, judeţul Suceava, au fost solicitaţi sâmbătă, în jurul orei 13:20, să intervină pentru salvarea unei persoane, care a căzut într-o fântână dezafectată, fără apă, situată pe un teren viran de pe raza comunei Drăguşeni.

Victima, un bărbat de 41 de ani, a venit la fântână, unde, cu o zi înainte, îi căzuse o capră, cu gândul să-şi salveze animalul. S-a legat cu o funie de un picior şi a vrut să coboare.

”Din nefericire, a uitat să lege celălalt capăt al funiei, pentru a fi asigurat, şi a căzut în gol, de la o înălţime de aproximativ 12 metri”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Şansa bărbatului, dat fiind locul izolat, în câmp, a fost faptul că alţi cetăţeni au observat întâmplarea şi au solicitat imediat ajutor la 112.

Pompierii militari, sosiţi la faţa locului, şi-au luat toate măsurile de siguranţă, iar un salvator, cu ajutorul accesoriilor specifice, a coborât în fântână, i-a asigurat şi i-a pregătit pe cei doi pentru extragere. Ulterior, atât omul, cât şi animalul, au fost aduşi la suprafaţă, sănătoşi, fără probleme deosebite, care să necesite transportul la spital, respectiv la o clinică veterinară.

După evaluarea medicală, bărbatul şi-a luat capra şi a plecat spre domiciliu, iar militarii s-au retras la bază.

Citeşte:

Câţi dintre românii din Italia s-ar întoarce în ţară. „Când am revenit, parcă am trecut de la TV color la TV alb-negru“

Poveste de duminică despre „acordul secret” dintre Elveţia şi China: identificaţi, urmăriţi, reţineţi şi trimiteţi acasă refugiaţii chinezi din Ţara Cantoanelor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite