Secretele unui ungur criminal în serie care nu a fost prins niciodată

0
0

Bela Kiss a omorât la începutul anilor 1900 nu mai puţin de 24 de oameni, majoritatea femei tinere. Poliţiştii au descoperit rămăşiţele victimelor prin curtea criminalului, însă acesta a reuşit să scape. Există zvonuri că Bela Kiss ar fi făcut închisoare în România, însă pentru jaf.

În anul 1932, un detectiv din New York, pe numele său Henry Oswald, a declarat că a văzut unul dintre cei mai căutaţi criminali în serie din lume în timp ce se plimba cu metroul prin metropola americană. Oswald a încercat să-l urmărească pe individ, însă acesta a reuşit să se facă nevăzut. Detectivul american a declarat pentru jurnaliştii ziarului New York Daily News că l-a văzut cu siguranţă pe Bella Kiss.

La vremea respectivă, Kiss, originar din Ungaria, era căutat de poliţiştii din întreaga Europă de mai bine de 15 ani de zile. El era acuzat că a ucis cel puţin 23 de femei şi un bărbat. Acesta îşi racola victimele din anunţurile matrimoniale, femeile singure fiind o ţintă uşoară pentru criminalii în serie la începutul secolului trecut.

În anul 1914, Bella Kiss, pe când avea 37 de ani, a fost trimis pe front, luptând în Primul Război Mondial. El şi-a părăsit casa de lângă Budapesta în care locuia cu chirie de mai bine de 15 ani de zile, lăsând imobilul în grija unei menajere ce avea o vârstă mai înaintată. Criminalul în serie a reuşit să fugă din Europa, în haosul creat de război.

Bella Kiss locuia în casa respectivă încă din anul 1900, însă nimeni nu ştia prea multe despre el. Înalt, blond şi frumos, Kiss avea o afacere prosperă de tinichigerie şi era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea, la care luau parte foarte multe femei.

Acesta s-a căsătorit în anul 1912, cu Marie, care era mai tânără cu 15 ani decât el. Mariajul lor nu a durat foarte mult, deoarece femeia l-a părăsit alegând un artist de vârstă mult mai apropiată. Kiss le-a spus cunoscuţilor că soţia sa a fugit cu amantul în America. El nu părea afectat de despărţire, fiind mai mereu înconjurat de femei tinere, majoritatea din Budapesta.

În luna iulie 1916, după doi ani petrecuţi de Kiss pe câmpul de luptă, proprietarul casei sale a fost anunţat că chiriaşul lui ar fi murit pe front. Astfel, acesta a început să amenajeze casa pentru a căuta o nouă persoană care să locuiască acolo.

Proprietarul a început cu şapte butoaie mari de metal care se aflau în curte. Bella Kiss spunea că ţine în acestea benzină, fiind convins că ar urma să vină o criză a comubistibililor. Când proprietarul s-a apropiat de butoaie, a fost lovit de un miros puternic de putrefacţie.

Când Poliţia a început să verifice aceste butoaie au găsit cadavrele a mai multor femei care erau ţinute în alcool. Poliţiştii au descoperit în total 23 de femei şi un bărbat, majoritatea având frânghii în jurul gâtului. Bărbatul era nimeni altul decât amantul soţiei sale. Femeia a fost şi ea victima călăului Bella Kiss. În casa bărbatului, oamenii legii au găsit mai multe scrisori de la femei singure, ce îşi doreau să-i intre în graţii criminalului.

Victimele ideale a lui Kiss erau femeile singure cu mulţi bani, care nu aveau foarte multe rude. Una dintre victimele sale, Katherine Varga, era văduvă şi locuia în Budapesta. Aceasta şi-a vândut afacerea şi a fost văzută ultima oară în compania unui străin, care cel mai probabil era Bella Kiss.

Despre acesta s-a auzit că ultima dată că a luptat în Munţii Carpaţi şi că ar fi murit într-un spital din Serbia. Poliţiştii din Budapesta au verificat această pistă însă au descoperit că Bella Kiss a reuşit să scape după ce a părăsit spitalul, folosind identitatea unui om mort.

De-a lungul anilor, au existat tot felul de zvonuri conform cărora Kiss s-ar fi înrolat în Legiunea străină franceză, că ar fi fost arestat în România pentru jaf armat sau că ar fi devenit un important om de afaceri în Budapesta.

Detectivul Oswald a fost unul dintre ultimii oameni care a susţinut că l-ar fi întâlnit pe Bella Kiss.

Alte ştiri pe această temă:

Cele mai oribile crime cu autor necunoscut. Oamenii care au ucis cu bestialitate, şi-au bătut joc de poliţie şi nu au fost niciodată prinşi

„Maniacul din Angarsk“, adus din nou în instanţă. Poate deveni cel mai sângeros criminal în serie din Rusia. Cum îşi explică faptele

Criminalul care ucidea în noaptea de Revelion. Cine a fost, de fapt, Grigore Uruc şi cum îşi alegea victimele

Mai multe - Suceava

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite