Rețea de trafic de droguri, anihilată la Siret. Membrii grupării au abuzat sexual un copil dependent de droguri VIDEO

0
Publicat:

Polițiștii de la Forțele Speciale din Suceava au descins, joi, în mai multe locuri, de unde au ridicat droguri precum cocaină și alte stupefiante. Opt persoane au fost ridicate și aduse la audieri.

percheziții rețea droguri Siret
percheziții rețea droguri Siret

Amplă acțiune a DIICOT Suceava, la Siret, la granița cu Ucraina, unde funcționa o rețea de trafic de droguri. Anchetatorii susțin că, pe parcursul anului 2022, mai multe persoane din Siret ar fi comercializat, în mod repetat, cannabis, cocaină, amfetamină și ecstasy consumatorilor din județul Suceava. Drogurile erau aduse din străinătate și erau vândute inclusiv în zona unităților de învățământ.

DIICOT a intrat pe fir după ce, în luna iunie a anului 2022, într-un autoturism care circula în municipiul Suceava, au fost descoperite 214 grame de cannabis și aproximativ 13 grame de cocaină.

Traficanții au fost filați luni întregi înainte ca mascații să le bată la ușă.

Mai grav este faptul că, în perioada aprilie – iunie 2022, un minor ar fi fost abuzat sexual de membrii grupării, aceștia folosindu-se de faptul că adolescentul era dependent de droguri.

Opt suspecți, duși la audieri

Opt persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava. Au fost ridicate probe în urma perchezițiilor, droguri, cântare speciale dar și alte bunuri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

În urmă cu doar trei zile, a fost destructurată și o rețea de trafic de droguri din zona Rădăuți. Dealerii vindeau droguri inclusiv minorilor, la prețuri ce variau între 200 și 250 de lei gramul.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite