Reacţia managerului Spitalului Judeţean Suceava, după ce a aflat că pregătirea în rezidenţiat se va defăşura descentralizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Judeţean Suceava. FOTO: Oana Şlemco
Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Judeţean Suceava. FOTO: Oana Şlemco

Trei spitale judeţene din România - Bacău, Baia Mare şi Suceava - vor putea pregăti medici rezidenţi, începând de anul viitor, anunţul fiind făcut de ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Managerul Vasile Râmbu a anunţat că Spitalul ”Sfântul Ioan cel Nou” este pregătit să primească rezidenţi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava se numără printre cele trei unităţi medicale judeţene de stat din ţară care vor putea pregăti rezidenţi, începând de anul viitor. Vestea este excelentă pentru că astfel s-ar putea rezolva mai uşor problema deficitului de personal cu care se confruntă toate spitalele din judeţ. Conducerea a anunţat deja că spitalul de la Suceava poate primi 70 de medici-rezidenţi.

”Din perspectivă medicală, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” poate asigura pregătirea medicilor rezidenţi. Consider această decizie oportună pentru dezvoltarea resursei umane în sănătate. Sperăm că un număr cât mai mare de rezidenţi se va pregăti în spitalul nostru, un spital care, prin activitatea sa, s-a impus la nivel regional”, a declarat dr. Mircea Macovei, director medical al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”.

”Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava are dotarea şi logistica necesare pentru a asigura pregătirea rezidenţilor la cel mai înalte standarde. Salutăm decizia ca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava să se numere printre spitalele selectate pentru a pregăti rezidenţi. Resursa umană este vitală în sănătate, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este pregătit să contribuie la dezvoltarea acesteia”, a declarat managerul unităţii, Vasile Rîmbu.

Ministerul Sănătăţii a anunţat mircuri dimineaţă că pregătirea în rezidenţiat se va defăşura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare şi unităţi medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.

Spitalul Judeţean Suceava este unul dintre cele mai moderne din România, în unitate fiind investiţi peste 70 de milioane de euro. Anul acesta a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite