Peste 2.200 de dascăli au protestat în centrul Sucevei și în fața partidelor de la guvernare FOTO

0
Publicat:

Alături de dascălii din Suceava au fost și elevi, care au ținut să participe la protest. Oamenii au mărșăluit prin centrul orașului și au cerut salarii mai mari și investiții în școli.

protest dascăli Suceava, FOTO: Alina Iosif
protest dascăli Suceava, FOTO: Alina Iosif

Continuă protestele cadrelor didactice în stradă, la Suceava. Luni, 29 mai 2023, s-au strâns peste 2.200 de angajați ai școlilor din județ și au protestat pe Esplanada Casei Culturii, dar și în fața sediilor PSD și PNL – partide aflate la guvernare.

A fost un protest de amploare, traficul fiind blocat pe mai multe artere din centrul Sucevei. Protestatarii au fost însoțiți de jandarmi, pentru a se preveni incidentele.

Dascălii au protestat minute în șir la sediile celor două partide de guvernare strigând la unison: „Sunteți de vină că școala e o ruină“.

Ei au venit la protest înarmați cu pancarte, vuvuzele, portavoci și fluiere, tocmai pentru a fi mai bine auziți. Alături de aceștia au protestat și elevi, în semn de sprijin față de dascălii lor. 

Angajații din școli spun că le-a ajuns cuțitul la os și că vor protesta până când revendicările le vor fi rezolvate. Printre acestea se numără: salarii mai mari, realizarea de investiții în școli, dar și luarea unor măsuri pentru ca profesorii să nu mai cadă victime elevilor.

„Nu vom ieși din greva generală până când nu vom obține pentru toate categoriile de personal ceva consistent și nu doar promisiuni. Suntem în a șasea zi de grevă și suntem determinați. Practic, nu mai avem nimic de pierdut, iar Guvernul trebuie să înțeleagă acest lucru. Mobilizarea este pe toate fronturile.

Există riscul blocării anului școlar? Cred că tot Guvernul poate da un răspuns la această întrebare. Există, sigur că da, pentru că greva continuată poate duce și la blocarea anului școlar.

Există în școli o asemenea presiune (pentru înscrierile la examenele naționale), dar eu contez pe colegii mei pentru că atunci când ne-am angajat la luptă am știut cu ce pornim. Avem o singură necunoscută, aceea că nu știm cât durează greva, dar știm că dacă suntem uniți suntem de neînvins“, a declarat Giani Leonte, liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava.

Leonte consideră că de această dată profesorii și sindicatele chiar au hotărât să se țină de treabă și nu au de gând să cedeze, dacă nu vor fi îndeplinite cerințele sau măcar parte din ele.

„Dar Guvernul nu este deschis pentru nici un fel de negociere, decât așa declarativ, cu buzunarele închise. Foarte mulți dintre elevi și dintre părinți susțin demersul profesorilor, pentru că știu că foarte mulți dintre ei vor intra în sistem și vor vedea cum este, pentru că fără educație nimic nu este posibil, iar educația ar trebui să fie coloana vertebrală a unei societăți democratice", a mai afirmat Giani Leonte, liderul de sindicat din Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite