Persoane necunoscute au intrat într-o casă din Suceava şi i-au dat foc. Proprietarul este plecat la muncă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa se află în Gura Humorului şi îi aparţine unui cetăţean care se află la muncă în străinătate. Persoane necunoscute au pătruns în locuinţă şi au făcut focul în mjlocul unei camere, cel mai probabil pentru a se încălzi.

Casa a luat foc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 4.00. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului.  La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la casa de locuit (P+M), cu pericol de propagare la anexele gospodăreşti. Focul a fost stins sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 10.30.

Potrivit Inspectoratului Pentru Siuaţii de Urgenţă Suceava, au ars: casa de locuit pe 130 mp, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, articole de îmbrăcăminte şi alte bunuri. S-au degradat pereţii interiori şi exteriori ai construcţiei.

Incendiul a izbucnit din dormitorul locuinţei, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spaţii închise. Anchetatorii cred că autorii sunt oameni fără adăpost care au încercat să se încălzească. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodăreşti. 

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite