O călătorie în jurul lumii, premiu pentru o tânără din Suceava. Concursul i-a adus o sumă imensă
0Tânăra, în vârstă de 26 de ani, își va putea astfel împlini visul de o viață, de a călători în jurul lumii.
Bianca Pascaru are 26 de ani și s-a înscris la un concurs care oferă o bursă pentru o călătorie în jurul lumii.
Au fost nu mai puțin de 1.200 de candidaţi din 73 de ţări, însă doar șapte dintre ei au devenit bursieri. Printe ei, și Bianca, tânăra câștigând 10.000 de euro cu un videoclip în care își prezintă orașul în care s-a născut, Suceava.
„Simt că nu e realitate, m-am bucurat foarte mult de oportunitate. Regulile au fost că a trebuit să vizitez minim șase ţări în patru săptămâni şi totodată să fac content. A trebuit să bifez Europa, dar şi Asia de sud-est: am început cu Grecia-Corfu, apoi Italia-Milano, Albania, Singapore, Thailanda şi Indonezia”, a declarat Bianca, pentru stirileprotv.ro.
Ea a călătorit alături de prietenul ei american în Europa şi Asia, documentând video întreaga experiență.
„M-am obișnuit cu viața asta de nomad, cu casă în spate, aproape două luni am avut doar ghiozdanul cu mine, am avut un stil de viață minimalist. Încă sunt în șoc şi trebuie să procesez. Mă culcam uneori cu gândul că nu ştiu unde dorm mâine seară, trebuia să caut în fiecare seară următorul bilet, cazare, obiective turistice pe care să le bifez. A fost o fugă continuă”, a povestit Bianca.
Asia a fost cea mai interesantă experiență.
„Un şoc cultural pe care nu l-am mai trăit până acum, mi-a plăcut. În Bali am vizitat câteva temple, am fost în pădurea maimuţelor, am vizitat două insule, am trăit viaţa de insulă, practic. Cred că o să îmi aduc întotdeauna aminte cum m-am trezit la 4 dimineaţa ca să prindem răsăritul pe muntele Batur, eram cocoţaţi acolo, şi era foarte multă lume, şi ne uitam toţi la răsărit. A fost frumos", a povestit Bianca Pascaru.