Ieșeancă moartă într-un accident de ATV, la Gura Humorului, în timp ce se afla la un team building

0
Publicat:

Femeia a închiriat un ATV împreună cu o prietenă, însă a pierdut controlul vehiculului, pe un drum forestier, și s-a izbit violent de un copac.

accident ATV, FOTO: Arhivă
accident ATV, FOTO: Arhivă

Femeia era într-un grup de ieșeni, angajați la aceeași firmă, și care se aflau la un team building la Câmpulung Moldovenesc.

Colegii de serviciu au venit sâmbătă la amiază la Gura Humorului, pentru a se distra, și au închiriat nouă ATV-uri. Aceștia a mers să se plimbe pe un drum forestier, într-o pădure din Gura Humorului.

Femeia de 39 de ani s-a urcat pe ATV împreună cu o prietenă și a pornit la drum. Numai că, la un moment dat, ea a pierdut controlul vehiculului, pe fondul vitezei și al terenului accidentat.

Prietena femeii de 39 de ani a scăpat cu viață după ce a reușit, în ultimul moment, să sară de pe ATV, dându-și seama că urmează o coliziune.

Medicii au efectuat minute în șir manevre de resuscitare femeii de 39 de ani, dar fără nici un succes, aceasta prezentând leziuni grave, incompatibile cu viața. În final, cadrele sanitare au declarat decesul.

Polițiștii au efectuat măsurători la locul accidentului și fac cercetări acum pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia, fiind prelevate și probe toxicologice.

De asemenea, va fi făcută și o expertiză tehnică pentru a se verifica dacă vehiculul nu avea defecțiuni.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, ne-a declarat că a fost deschis un dosar de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite