Cum se poate combina eficient munca în echipă cu învăţarea şi relaxarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Dacă angajaţii colaborează bine între ei, firma are toate şansele să facă performanţă. Este un adevăr demonstrat de specialiştii în resurse umane, care recomandă team building-ul ca pe o modalitate eficientă de cunoaştere şi, în acelaşi timp, de dezvoltare profesională a salariaţilor şi, mai ales, de creştere a performanţelor colectivului.

,,Într-o lume în care atenţia, în cadrul organizaţiilor, este îndreptată asupra unui obiectiv major – cum să mulţumeşti clienţii companiei – se poate pierde din vedere faptul că angajaţii sunt de fapt foarte valoroşi. Angajaţii sunt primii clienţi ai companiei şi în acelaşi timp sunt cei care atrag şi menţin clienţii noi, externi. În momentul în care angajatul va crede în valorile companiei, se va simţi apreciat, va deveni motivat sa reprezinte în mod favorabil, produsele organizaţiei din care face parte. Angajaţii duc vestea mai departe. De asemenea, este necesar ca angajaţii să simtă că aparţin companiei şi asta implică cunoaşterea organizaţiei cu tot ce este în ea şi foarte important, cunoaşterea, într-o manieră mai puţin formală a colegilor de echipă. Calitatea relaţiilor de colegialitate conduce echipa către performanţă”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut, Psihoterapie integrativ şi specialist Psihologia resurselor umane

Orice firmă care vrea o creştere a productivităţii muncii trebuie mai întâi să identifice şi să activeze resursele interioare ale angajaţilor săi, ca, mai apoi, să le  folosească în interesul echipei şi al firmei.

“O modalitate de cunoaştere şi, în acelaşi timp, de dezvoltare profesională este team building-ul. De altfel, team building, în traducere liberă, se referă la construirea şi consolidarea echipei. Acest lucru presupune nu numai deplasarea în afara companiei pentru participarea la şedinţe prelungite, acest lucru presupune implicarea angajaţilor în activităţi menite să îşi dezvolte abilităţile, să descopere noi calităţi profesionale şi să îşi cunoască într-o altă manieră colegii de echipă“, mai spune specialistul.

Team building-ul dezvoltă abilităţi de rezolvare a problemelor

Metoda ajută, în primul rând, la îmbunătăţirea comunicarii în cadrul echipei dar şi la dezvoltarea calităţilor empatice, de mare ajutor pentru consolidarea grupului.

“Team building-ul facilitează comunicarea pe orizontală, între angajaţi, şi pe verticală, între angajaţi şi conducere. Acest lucru poate îmbunătăţi relaţiile la birou şi calitatea muncii efectuate. Astfel, cu cât angajaţii se simt mai confortabil să îţi exprime ideile şi opiniile, cu atât vor deveni mai încrezători. Acest fapt motivează angajaţii şi îi determină să îşi asume noi provocări. În team building se stimulează creativitatea. Luarea unei echipe din mediul de birou şi de expunerea ei la noi experienţe va stimula un stil de gândire nou. Dezvoltă abilităţi de rezolvare a problemelor, ceea ce aduce un plus de siguranţă în faţa situaţiilor de criză ce pot interveni”, explică Erna Constantin.

"Exerciţiile din team building îi dau conducerii ocazia de a fi percepută altfel de către angajaţi"

Colegii au ocazia, astfel, să afle cine sunt ei înşişi, să se descopere între ei, să-şi cunoască punctele forte si punctele slabe şi să se înţeleagă mai bine unul pe celălalt.

“Faptul că angajaţii şunt încurajaţi să lucreze împreună pentru a rezolva probleme, poate îmbunătăţi gândirea raţională şi strategică. Echipele care sunt capabile de a determina gravitatea unei probleme, pot face faţă unei crize reale. Mai mult decât atât, team building-ul întăreşte relaţiile bazate pe încredere între angajaţi. De multe ori, există o deconectare între echipa de management şi cea de execuţie. Exerciţiile din team building îi dau conducerii ocazia de a fi percepută altfel de către angajaţi, astfel că cei cu funcţie de conducere pot fi mai degrabă colegi cu funcţii de management şi mai puţin şefi”, arată specialistul în resurse umane. 

 Relaţii mai bune, productivitate mai mare

Team building-ul îi învaţă pe membri grupului înclusiv cum să se pună în valoare, cum să transforme emoţiile negative în resurse şi cum să ceară ajutorul celorlaţi pentru a rezolva o situaţie problematică. Rezultatul este optimizarea performanţelor individuale şi de grup.

“În general, team building-ul la locul de muncă permite o mai bună comunicare, relaţii mai bune şi în cele din urmă creşte productivitatea”, încheie cunoscutul psihoterpeut şi specialist în Psihologia resurselor umane, Erna Constantin.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite