Cazul ciudat al preşedintelui CJ Suceava. Deşi există o anchetă a DNA ce îl vizează pe Cătălin Nechifor, acesta încă nu a fost pus sub acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă în luna mai a acestui an, procurorii DNA au descins la Consiliul Judeţean Suceava şi la sediile a altor zece firme aflate în relaţii contractuale cu instituţia publică, principalul vizat fiind şeful CJ Suceava, Cătălin Nechifor, acesta nu a fost pus deocamdată oficial sub acuzare.

În timp ce în alte judeţe din România, preşedinţii de consiliu judeţean au fost implicaţi în dosare ale DNA şi plimbaţi cu cătuşe prin văzul tuturor ca urmare a unor şpăgi considerabile primite, şeful Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care este şi preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie, însă fără a avea vreo calitate în dosar.

Nechifor nu a fost pus oficial sub asigurare, astfel că îşi exercită funcţia de preşedinte de consiliu judeţean fără nicio problemă. Şeful CJ Suceava este vizat de o anchetă a DNA pentru că ar fi comis infracţiuni precum luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Este vorba despre privilegierea unor firme de casă ale Consiliului Judeţean Suceava în accesarea unor contracte de bani publici, precum şi pe influenţarea numiri unor oameni în înalte funcţii publice, precum şi în stabilirea unor relaţii comerciale privilegiate ale unor operatori privaţi cu diverse instituţii publice din Suceava.

Printre cei vizaţi de DNA se numără şi fostul preşedinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, în prezent consilier judeţean. Mîrza ar fi traficat influenţă, alături de Nechifor pentru impunerea unei societăţi din Vicovu de Jos, în contractele de consultanţă derulate cu mai multe instituţii publice din judeţul Suceava.

Cătălin Nechifor este unul dintre cei mia tineri preşedinţi de judeţ dn România. El a câştigat alegerile din 2012, fiind candidat din partea alianţei PSD, reuşind să-l învingă pe Gheorghe Fluture, însă mai mult datorită votului negativ oferit românilor celor de la PDL. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite