Bătrână găsită moartă, într-o baltă de sânge, pe o alee din apropierea curţii sale

0
0

O femeie de 80 de ani, din comuna suceveană Dărmăneşti, a fost găsită moartă pe o alee betonată din apropierea casei sale. Bătrâna avea o leziune la nivelul capului, motiv pentru care poliţiştii au deschis o anchetă pentru a descoperi circumstanţele în care a survenit decesul.

O bătrână din comuna Dărmăneşti a fost găsită moartă pe o alee din apropierea locuinţei sale. Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit că, în jurul orei 07.30, Lidia T., în vârstă de 80 de ani, din localitate, s-a deplasat până la un magazin din apropierea casei sale, unde a făcut mai multe cumpărături, acesta fiind şi locul unde a fost văzută pentru ultima dată în viaţă.

Bătrâna, care locuia împreună cu fratele ei, a fost găsită, în jurul orei 09.00, căzută pe o alee betonată din apropierea curţii sale. Femeia avea o leziune la nivelul capului, astfel că poliţiştii criminalişti şi-au făcut prezenţa la faţa locului pentru a putea stabili modul în care aceasta s-a ales cu rana respectivă.

Vecinii au povestit că bătrâna Lidia era într-o baltă de sânge, însă mulţi dintre ei bănuiau că ar fi căzut singură şi s-ar fi lovit la cap. Aceasta era cunoscută în comunitate ca o împătimită consumatoare de băuturi alcoolice.

„În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. In funcţie de rezultatele necropsiei se vor stabili circumstanţele exacte în care a survenit decesul şi se va face încadrarea juridică a faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, agentul de poliţie Anca Maria Badale. 

Alte ştiri pe această temă:

Misterul morţii tinerei mămici suspectate a fi cedat în urma unui tratament medicamentos pentru slăbit – explicaţia specialiştilor

Seară de coşmar la Galaţi. O femeie care a născut gemeni a murit, iar bebeluşii au fost băgaţi în pungă, la frigider

Moarte suspectă a unui bebeluş de două luni, în Prahova. Şi un bărbat de 62 de ani a fost găsit decedat în casă

Mai multe - Suceava

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite