Misterul morţii tinerei mămici suspectate a fi cedat în urma unui tratament medicamentos pentru slăbit – explicaţia specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenul necroptic în cazul femeii de 38 de ani, din Bârlad, mamă a doi copii preşcolari, a adus primele clarificări privind cauzele decesului. Medicii legişti au descoperit boala de care suferea

Potrivit concluziilor preliminare, decesul femeii pe un pat al Spitalului Bârlad din dimineaţa zilei de 8 martie are cauze patologice. Concluziile finale vor fi formulate după ce examenul necroptic va fi coroborat cu rezultatul analizelor histopatologice şi notele făcute în fişele medicale pe timpul spitalizării. Paula Stîngă (38 ani) nu era în evidenţă cu nicio boală cronică şi a murit la cinci zile după ce a fost internată în Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad pentru insuficienţă respiratorie.

“Cauza decesului este o bronhopneumonie sepsis. Nu putem determina medico-legal dacă a fost sau nu infectată cu viruslui gripal AH1N1 (gripa porcină), fiind analize care se fac în timpul vieţii. Doar dacă au fost recoltate probe anterior decesului se va putea determina acest lucru. S-a stabilit că prezenta steatoză hepatică, afecţiune comună pentru persoanele plinuţe, boală care nu duce la deces”, a spus, pentru “Adevărul”, medicul legist Sergiu Săvinescu.

Doctorul a mai explicat că prin sepsis se înţelege că infecţia de la nivelul plămânilor a afectat şi alte organe, respectiv ficatul şi inima.

Cât priveşte supoziţia că femeia ar fi luat medicamente pentru slăbit, lucru care ar fi dus la deces, medicul Sergiu Săvinescu a explicat că acest lucru este foarte greu, dacă nu imposibil, de stabilit. “Probleme de dezechilibru al sistemului imunitar pot să apară atunci când o persoană slăbeşte brusc, chiar dacă reuşeşte acest lucru numai prin sport”.

Paula Stîngă s-a internat de urgenţă în secţia Pneumoftiziologie pe 3 martie, iar pe 5 martie a fost transferată la Reanimare. Aceasta prezenta insuficienţă respiratorie şi medicii au diagnosticat-o cu bronhopneumonie. Starea de sănătate s-a degradat rapid, fără să răspundă favorabil la tratament. A fost intubată şi ventilată mechanic, a fost resuscitată de două ori ca urmare a unor stopuri cardio-respiratorii. A pierdut lupta cu viaţa în diminaţa zilei de 8 Martie, lăsând orfane două fetiţe de vârstă preşcolară.

Paula Stîngă a lucrat mai mulţi ani ca asistent medical la un cabinet stomatologic din Bârlad. În ultimii ani, alături de soţul ei, a administrat nişte magazine alimentare deschise în satele din împrejurimile Bârladului.

Citeşte şi:

Tânără femeie de afaceri, mamă a doi copii, moartă în condiţii suspecte. Rudele cred că au răpus-o pastilele de slăbit

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite