Bătrân din Suceava, mort electrocutat de la o instalație improvizată, în curtea sa
0Un bătrân în vârstă de 75 de ani, din localitatea suceveană Straja, a fost găsit de soție fără suflare, în curtea casei. Omul a fost electrocutat de o instalație improvizată.
Un bărbat a murit electrocutat în propria curte, când a manevrat o instalație electrică improvizată. Tragedia s-a petrecut luni seară, 14 august 2023, în localitatea suceveană Straja.
Polițiștii din orașul Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112, luni seară, de către o femeie din comuna Straja, județ Suceava, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit decedat în curtea casei.
Agenții s-au deplasat la fața locului, la domiciliul persoanei decedate, constatând că bătrânul s-a electrocutat în timp ce utiliza un sistem improvizat format dintr-un cablu racordat la curentul electric al imobilului și la un aparat pe care îl folosea.
La fața locului a sosit un echipaj de Ambulanță, care a confirmat decesul bărbatului și a confirmat că defunctul avea marcă de intrare și de ieșire a curentului electric. Bătrânul nu avea alte urme de violență pe corp.
Acesta a fost transportat la Spitalul Municipiului Rădăuți în vederea efectuării necropsiei, polițiștii urmând a stabili toate circumstanțele în care s-a produs decesul.