Slobozia: Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autostrada Soarelui este aglomerată, mai ales la ieşirea spre Constanţa, unde drumul 22C, Cernavodă – Mutfatlar, nu poate să preia în condiţii optime traficul de pe A2.

Pe Autostrada A2, s-au format coloane de autovehicule la staţia de taxare de la kilometrul 144, acestea depăşind 1,5 kilometri în ambele sensuri. În ultima jumătate de oră, coloanele de maşini s-au mai redus, ajungând sub 500 de metri.

„A fost o situaţie mai dificilă dimineaţă, când am înregistrat cozi şi de doi kilometri. Acum, traficul s-a mai diminuat, iar cozile au scăzut sub 500 de metri“, spune comisarul Paul Ulieru, de la Centrul Infotrafic, care mai adaugă că azi- noapte, în jurul orelor 23, coloana se întindea pe aproape 20 de kilometri.

Pentru a evita coloanele de autovehicule formate în zona Feteşti, conducătorii auto pot alege alte rute, spre exemplu DN2 Bucureşti – Urziceni, DN2A Urziceni – Slobozia – Hârşova – Constanţa. Cei care au intrat deja pe Autostrada Soarelui, pot ieşi către Slobozia pe la Drajna, pe DN21.

Dinspre Transilvania, principala rută către mare trece prin Ploieşti, DN1B Ploieşti – Albeşti-Paleologu, DN1D Albeşti-Paleologu – Urziceni, DN2A Urziceni – Slobozia. Din Slobozia le recomandăm conducătorilor auto să nu intre pe Autostrada Soarelui (pe la Drajna), ci să urmeze traseul DN2A Slobozia – Hârşova – Constanţa.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite