Slobozia: Primăria pregăteşte o taxă de 300 de lei pentru cei care vor să divorţeze pe cale administrativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slobozia se aliniază oraşelor din România care practică o taxă de divorţ de peste 200 de lei. Astfel, municipalitatea lucrează la un proiect de hotărâre prin care taxa de divorţ să fie stabilită la o valoare de 300 de lei, triplu faţă de Ţăndărei, unde este practicată cea mai mică astfel de taxă din România.

„Valoarea taxei speciale considerăm că este justă si oportună, fără a fi împovărătoare pentru posibilii solicitanţi, dar, totusi, menită să selecteze pe cei care vor să divorţeze şi care vor cântări cu mai multă responsabilitate deciziile pe care le vor lua“, motivează reprezentanţii primăriei Slobozia.

Cu toate că abia are șapte ani de când a devenit oraș, localitatea Amara are, la rândul ei, o taxă de divorț, în valoare de 200 de lei. „Sper din toată inima să nu încasez niciun ban de pe urma acestei taxe. Îmi doresc ca toți locuitorii orașului Amara să fie fericiți și să mă cheme doar la oficierea de căsătorii“, spune Victor Moraru, primarul orașului Amara.

Oraşe fără taxă de divorţ

În judeţul Ialomiţa, sunt, însă, şi oraşe care nu au de gând să introducă o astfel de taxă sau amână momentul. La Urziceni, spre exemplu, edilul Constantin Sava respinge hotărât posibilitatea introducerii taxei de divorţ. „Noi nu luăm în calcul o astfel de taxă. De ce? E foarte simplu, la noi, nu divorţează lumea. În plus, dacă ar fi să divorţeze, după ce că lumea e săracă, atât ar mai trebui: să le mai luăm şi noi bani pentru divorţ. Dacă vor neapărat să divorţeze, măcar să nu-i taxăm. Ceilalţi primari pot să facă opusul, nu este treaba noastră“, motivează primarul Sava.

La aproximativ 40 de kilometri distanţă, Feteştiul nu taxează încă niciunul din cuplurile care vor să se despartă. Nu se ştie nici dacă o va face pe viitor. „Deocamdată, nu ne gândim să introducem o taxă de divorţ. Vom lua în discuţie un astfel de proiect luna viitoare, într-o şedinţă de Consiliu Local. Până atunci, la Feteşti nu se percepe niciun fel de taxă de divorţ“, spune edilul Gheorghe Catrinoiu.

La Fierbinţi Târg, primarul Iusein Iuksel nu e deloc hotărât în această privinţă. „Nici măcar nu ne-am gândit la asta. Rămâne de stabilit dacă vom percepe sau nu o astfel de taxă şi cât de oportună este ideea. Dacă tot îi mănâncă palmele pe cei care vor să se despartă, măcar să plătească mai puţin“, spune primarul Fierbinţiului.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite