Primăria Fetești obține încă trei finanțări prin PNRR. Cum va investi banii administrația publică

0
Publicat:

Feteștiul a mai câștigat, marți, 2 noiembrie,trei proiecte cu finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), obținând până în prezent 67,2 milioane de lei.

Investiții prin PNRR la Fetești FOTO Facebook PM Fetești
Investiții prin PNRR la Fetești FOTO Facebook PM Fetești

Primăria Municipiului Fetești a obținut, până acum, finanțări de aproximativ 67,2 milioane lei prin PNRR, pentru reabilitarea energetică a 14 blocuri de locuințe, pentru reabilitarea Pavilionului TBC, a Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul”- corp B, pentru achiziția a două autobuze electrice, pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului precum și pentru înființarea unui centru modern de colectare prin aport voluntar.

De asemenea, alte proiecte depuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență se află în etapa de evaluare”, au anunțat reprezentanții administrației locale.

O zonă de agrement pentru toate vârstele

La jumătatea lunii septembrie, Primăria Municipiului Fetești a obținut toate avizele pentru proiectul privind reabilitarea Parcului Trandafirilor. Locul va fi transformat într-o zonă de agrement pentru toate vârstele. Proiectul tehnic a fost finalizat și depus pentru finanțarea dotărilor, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin proiect se prevede reanimarea funcțională parțială a Parcului Trandafirilor (9.098,40 mp) și reutilizarea acestei suprafețe degradate în vederea transformării în două zone.

Conform Primăriei Municipiului Fetești, o zonă va fi de agrement, relaxare și petrecere a timpului liber. Aceasta va cuprinde amenajări cu elemente naturale (un amfiteatru în aer liber, rozariu, spaţii verzi, copaci, arbuști), amenajări recreaţionale (alei pietonale, mobilier specific format din bănci, foişoare, pergole), dotări dedicate activităţilor fizice pentru copii (loc de joacă).

Reabilitarea face parte dintr-un proiect mai amplu privind construirea unui doc plutitor pe malul brațului Borcea. Astfel, autoritățile au în plan construcția unei zone de promenadă, care să lege Parcul Trandafirilor din Fetești de acest miniport.

"Dorim să transformăm Feteștiul într-o zonă de atracție turistică. Lucrările la docul plutitor vor continua cu o zonă de promenadă care va duce până în Parcul Trandafirilor. Oamenii se pot bucura astfel de peisajul natural pe care brațul Borcea îl oferă",  a precizat Laurențiu Șonchereche, primarul municipiului Fetești.  

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite