Peste 8.000 de elevi din Ialomița primesc burse lunar. Cei mai mulți beneficiari sunt de ajutor social
0Peste 8.000 de elevi înscriși la cursuri în județul Ialomița beneficiază lunar de burse, fie că sunt de performanță, de merit, de studiu sau ajutor social.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomița a anunțat că aceste burse reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură, la diferite discipline/ domenii de studiu, cât și o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic, în vederea participării la educație a acestora și a prevenirii abandonului școlar.
„În acest sens, bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinație, prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale”, a precizat ISJ Ialomița.
Astfel la nivelul județului Ialomița, pentru anul școlar 2022 – 2023, situația acordării burselor arată astfel: bursă de performanță: 52 de beneficiari; bursă de merit: 2.833 de beneficiari; bursă de studiu: 957 de beneficiari și bursă de ajutor social: 4.355 de beneficiari.
Bani de liceu petnru 215 copii
De asemenea, programul național de protecție socială „Bani de liceu”, derulat de Ministerul Educației începând cu anul 2004, înregistrează 215 beneficiari din școlile ialomițene, arată ISJ Ialomița.
Prin intermediul acestui program, fiecare elev primește lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei ca formă de sprijin în vederea continuării/finalizării studiilor. Numărul total de beneficiari de la nivelul județului Ialomița este egal cu numărul de solicitanți eligibili, a precizat ISJ.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1138 / 2022, “în anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de:
500 de lei, pentru bursa de performanță;
200 de lei, pentru bursa de merit
150 de lei, pentru bursa de studiu;
200 de lei, pentru bursa de ajutor social.