Pelerinaj la Sfintele Moaşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credincioşii s-au rugat la Sfintele Moaşte
Credincioşii s-au rugat la Sfintele Moaşte

Vestea ca la Slobozia au sosit Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul a făcut înconjurul judeţului. Sute de ialomiţeni au trecut pragul Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi s-au rugat pentru binele lor şi al celor dragi.

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost aduse vineri de la Mănăstirea Bistriţa din Judeţul Vâlcea. Racla a fost însoţită de PS Emilian Lovişteanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

După o procesiune pe străzile municipiului, osemintele sfinte au fost depuse spre închinare pe baldachinul amenajat în faţa mănăstirii.
Credincioşii au venit în număr mare să se roage la Sfintele Moaşte, mai ales că Sfântul Grigorie Decapolitul a rămas în istoria Bisericii Creştine Ortodoxe drept un făptuitor al multor miracole.

“Am venit împreună cu cei doi copii ai mei pentru că vreau să îi învăţ de mici cât de importantă este credinţa în viaţa oricărui creştin. M-am rugat pentru sănătate, linişte sufletească şi iertarea păcatelor”, a spus Ioana Răducanu (31 ani) din Slobozia”

Moaştele făcătoare de minuni

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în anul 780 în Asia Mică din părinţi ortodocşi. A fost cinstit ca un mare făcător de minuni încă de când se afla în viaţă. Chiar şi după moartea sa bolnavii îşi găseau vindecarea la mormântul Sfântului.

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul vor pleca din Slobozia marţi, după slujba de hram a Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite