Incendiu devastator în comuna Sudiţi din Ialomiţa. Ce a declanşat prăpădul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu devastator în judeţul Ialomiţa FOTO Arhivă ISU Ialomiţa
Incendiu devastator în judeţul Ialomiţa FOTO Arhivă ISU Ialomiţa

Un scurtcircuit electric a făcut prăpăd într-o gospodărie din comuna Sudiţi, Ialomiţa. O tonă de cereale s-a făcut scrum, iar locuinţa a fost grav afectată.

Salvatorii din cadrul Gărzii de intervenţie Ţăndărei, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD au intervenit luni, 4 aprilie, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, produs la locuinţa unui cetăţean din comuna Sudiţi. Pompierii au fost sprijiniţi şi de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.

Ajunşi la locul solicitării, forţele de intervenţiei au constatat că flacările se manifestau violent în interiorul casei, dar şi la anexele aflate în imediata apropiere a acesteia, existând pericolul de propagare la locuinţele învecinate. După o intervenţie de aproximativ 3 ore, incendiul a fost lichidat.

Focul a mistuit acoperişul locuinţei, bunuri din interiorul acesteia, două anexe gospodăreşti şi aproximativ 1 tonă de cereale (porumb). Cauza probabilă de producere a incendiul a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric, au anunţat reprezentanţii ISU Ialomiţa. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, apoi aceasta a refuzat transportul la spital.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski se va adresa Consiliului de Securitate al ONU. Imaginile din satelit contrazic teza Rusiei că masacrul de la Bucea ar fi fost regizat

Avertisment al experţilor americani: În ce condiţii s-ar putea întoarce războiul în favoarea Rusiei

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite