Avertisment al experţilor americani: În ce condiţii s-ar putea întoarce războiul în favoarea Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Ucraina a câştigat bătălia Kievului, iar forţele ruseşti îşi încheie retragerea, dar nu în mod ordonat, susţine Institutul pentru Studiul Războiului din Statele Unite în ultima evaluare a desfăşurării invaziei. Forţele ucrainene continuă să cureţe regiunea Kiev de trupele ruseşti izolate rămase în urmă în timpul retragerii, pe care unii oficiali ucraineni le descriu drept „orci pierduţi”.

Astfel, forţele ruseşti au încercat să efectueze o retragere ordonată din poziţiile lor din jurul Kievului, cu forţe de acoperire desemnate, sprijinite de artilerie şi plantare de mine, pentru a permite retragerea corpului principal. Corpul principal al trupelor ruseşti s-a retras de pe malul vestic al Niprului şi îşi încheie retragerea de pe malul estic, dar retragerea a fost suficient de dezordonată încât unele trupe ruseşti să rămână în urmă.

Totuşi, războiul este departe de a se fi încheiat şi ar putea încă să se întoarcă în favoarea Rusiei dacă fosta Armată Roşie va reuşi să lanseze o operaţiune de succes în estul Ucrainei, mai arată Institutul pentru Studiul Războiului. Actuala linie de ocupaţie rusă în sudul şi estul Ucrainei reprezintă totuşi un câştig semnificativ în teritoriul controlat de Rusia după începutul războiului.

Dacă un acord de încetare a focului sau un acord de pace îngheaţă o linie precum cea actuală a frontului, Rusia va putea să exercite o presiune mult mai mare asupra Ucrainei decât a făcut-o înainte de invazie şi ar putea, în timp, să reasambleze o forţă de invazie mai eficientă. Victoria Ucrainei în bătălia de la Kiev este, aşadar, semnificativă, dar nu decisivă.

Cert este că trupele ruseşti care încearcă să se refacă după retragerea din jurul Kievului vor trebui probabil să se reconsolideze în unităţile lor, să identifice ce soldaţi mai sunt prezenţi, să îşi sorteze echipamentul şi să evalueze gradul de pregătire pentru luptă al acestuia şi, în general, să se reconstituie înainte de a putea începe să primească înlocuiri şi echipamente noi şi să se pregătească pentru alte operaţiuni de luptă, mai susţin experţii americani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite