EXCLUSIV: Vaccinul împotriva gripei porcine a expirat pe rafturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Aproximativ 5.000 de doze de vaccin împotriva virusului AH1N1 au expirat în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică, provocând o pagubă de 5.000 de euro. Dozele inutilizabile vor fi distruse de o companie specialiată în neutralizarea deşeurilor medicale.

La începutul anului, gripa porcină crea panică în rândul populaţiei, mai ales după moartea actorului Toni Tecuceanu. Urmarea: dozele de vaccin aveau să fie suplimentate, pentru a face faţă valului de solicitări. După isteria din iarnă, oamenii au refuzat imunizarea, iar DSP-ul a rămas pe stoc cu mii de doze de vaccin, care au expirat luna trecută. Cele 4.793 de doze expirate ale vaccinului Cantgrip produs de Institutul Cantacuzino din Bucureşti valorează 20.609 lei.

Efectul Toni Tecuceanu

La începutul lunii ianuarie, când mass-media relata despre dispariţia fulgerătoare a actorului Toni Tecuceanu, ialomiţenii, ca de altfel toţi românii, s-au înghesuit să se imunizeze împotriva virusului AH1N1. „M-am vaccinat împotriva gripei porcine în ianuarie, după isteria generată de moartea actorului aceluia, însă, mai târziu, mă speriasem pentru că apăruseră în presă nişte urme de îndoială referitor la vaccin“, spune Silviu Colăcel (36 de ani), din Slobozia.

Prima reacţie a publicului la vaccinarea împotriva virusului AH1N1 nu a fost foarte entuziastă, însă, în scurt timp, Direcţia de Sănătate Publică a distribuit medicilor de familie cantităţi importante din serul contra gripei porcine şi, mai mult, a amenajat mai multe puncte de vaccinare şi în spitale. Sute de ialomiţeni se aşezau zilnic la cozile imense pentru a se imuniza împotriva virusului AH1N1, formând astfel un tablou desprins parcă din anii ’80 când oamenii stăteau la obişnuitele cozi pentru alimente.

„A fost o cerere foarte ridicată în luna ianuarie, când lumea stătea la coadă cu orele pentru a se vaccina. Am făcut şi 120 de imunizări pe zi, însă, după un timp, pacienţii deja fugeau de Cantgrip“, explică doctorul Mihai Lungu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Ialomiţa. Din cele 25.900 de doze de vaccin alocat judeţului nostru, aproape 20% a rămas şi astăzi neutilizat.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite