13 deţinuţi din cadrul Penitenciarului Slobozia au absolvit cursul de calificare în ocupaţia frizer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii au fost calificaţi în meseria de frizeri FOTO: adevarul.ro
Deţinuţii au fost calificaţi în meseria de frizeri FOTO: adevarul.ro

Penitenciarul Slobozia a calificat în cadrul  proiectului „Formare, Consiliere, Ocupare – Model interregional de reintegrare a persoanelor private de libertate” 13 deţinuţi pentru meseria de frizeri.

În cadrul proiectului „Formare, Consiliere, Ocupare – Model interregional de reintegrare a persoanelor private de libertate” derulat de Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie, Filiala Vrancea în parteneriat cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi şi Penitenciarul Slobozia are calitatea de beneficiar al unor activităţi de consiliere şi formare profesională adresate persoanelor private de libertate aflate în cadrul Penitenciarului Slobozia.

 În acest context, un număr de 13 persoane private de libertate au finalizat cursul de calificare (nivel I) în meseria de frizer, obţinând o diplomă de calificare recunoscută CNFPA.

De asemenea, pe parcursul anului 2013, în cadrul aceluiaşi proiect, se vor desfăşura în cadrul instituţiei încă şase cursuri de calificare,  cu serii a câte 14 persoane private de libertate. Potrivit calendrului de desfăşurare, deţinuţii vor fi calificaţi în meseriile de specialist în creşterea animalelor, operator validare date, zugrav sau lucrător în cultura plantelor.
 
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite