VIDEO-FOTO Noii primari ai Oltului aleşi după alegerile din 3 februarie şi-au primit „titlurile nobiliare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minel Prina, noul primar al municipiului capitală de judeţ Slatina, studiind cu atenţie certificatul ce îi atestă calitatea mult dorită (Foto: Adevărul)
Minel Prina, noul primar al municipiului capitală de judeţ Slatina, studiind cu atenţie certificatul ce îi atestă calitatea mult dorită (Foto: Adevărul)

Minel Prina şi Robert Ion Rotea, ambii reprezentând PSD/USL, sunt cei mai noi primari din judeţ după ce au întrunit cele mai multe voturi la alegerile parţiale organizate pe 3 februarie în municipiul reşedinţă de judeţ Slatina, respectiv în comuna Vitomireşti. Aceştia şi-au primit, azi, certificatele doveditoare ale noii calităţi oficiale pe care o vor avea în comunităţile de unde provin. Ceremonia a avut loc la Consiliul Judeţean - Slatina.

La eveniment au participat toţi reprezentanţii celor două birouri locale de circumscripţie unde s-au desfăşurat alegerile duminica trecută, precum şi cei ai Biroului Electoral Judeţean, în frunte cu preşedintele forului, judecătorul Carmen Eugenia Marinescu. De asemenea, au ţinut morţiş să fie prezenţi şi majoritatea parlamentarilor PSD/USL, partid de unde provin cei mai noi edili ai judeţului. Astfel, au spus “prezent” fostul edil al Slatinei, Darius Vâlcov, care lasă acum oficial locul fostei sale “mâini drepte”, acesta fiind urmat de Virgil Delureanu, Mihai Niţă, Emil Moţ, Florin Iordache, Daniel Bărbulescu, Dan Ciocan. Au lipsit Dan Şova şi Alexandru Stănescu.

Vizibil emoţionaţi, noii edili au ţinut să marcheze momentul cu câte un scurt discurs. Astfel, noul primar al Slatinei, Minel Prina (40 de ani) – fost administrator public şi viceprimar al urbei -, a mulţumit celor care l-au votat, dar şi celor care nu l-au votat, şi a promis că va continua proiectele începute pe raza oraşului pentru ca locuitorii capitalei judeţului să nu fie dezamăgiţi de oraşul în care trăiesc.

                       

Mai emoţionant a fost însă discursul edilului din comuna Vitomireşti, Ion Robert Rotea (34 de ani). Acesta, după ce a mulţumit celor care l-au sprijinit în alegeri, a ţinut să dedice mandatul de primar nou ales tatălui său, Constantin Rotea - fost primar al localităţii (decedat la finele anului trecut, n.a.) -, comună preluată, acum, de către fiu.

Minel Prina a devenit primar al Slatinei după ce a adunat 70,36 % dintre voturile celor care s-au prezentat la vot, adică 21.446 sufragii dintre cele 30.480 valabil exprimate. Prezenţa la urne în municipiul Slatina a fost de 43,2 %, pe listele permanente electorale fiind înregistrate 73.399 persoane cu drept de vot. Robert Ion Rotea va conduce comuna natală Vitomireşti după ce a întrunit voturile a 67,85 % dintre locuitorii care au ieşit la vot.

Reamintim că alegerile de duminca trecută de la Slatina au avut după ce fostul edil, Darius Vâlcov, aflat la cel de-al treilea mandat consecutiv, a demisionat din funcţie - în decembrie anul trecut - în urma obţinerii unui fotoliu de senator la scrutinul parlamentar de pe 9 decembrie.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite