VIDEO Cutremurător! Bărbat strivit după ce s-a răsturnat cu tractorul la Traian-Olt
0Un bărbat din comuna Traian, judeţul Olt, a murit, în această dimineaţă, după ce a fost victima unui accident şocant. Mai exact, acesta a fost strivit de propriul tractor în timp ce a efectuat o manevră greşită la marginea unui canal de desecare. El nu a mai putut fi salvat de echipajele de ambulanţieri sosite la faţa locului.
Imagini cutremurătoare au putut fi surprinse, în această dimineaţă, pe raza comunei Traian. Dispeceratul comun al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Matei Basarab” Olt şi al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt a fost informat în această dimineaţă, în jurul orelor 10.00, prin numărul unic de urgenţă ”112”, despre producerea unui accident pe un drum aflat pe un câmp din localitatea Traian.
Persoana care a apelat numărul de urgenţă a anunţat faptul că un tractor s-a răsturnat într-un canal de desecare, iar conducătorul utilajului se afla prins sub acesta.
”La faţa locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD. De asemenea, s-a solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Olt, care a trimis un echipaj medical şi un elicopter de la SMURD Dolj. În acelaşi scop, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Traian a deplasat la faţa locului o volă. Din păcate, victim accidentului nu a mai putut fi salvată”, a precizat plutonier major Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Echipajele de intervenţie au acţionat la locul accidentului cu accesoriile pentru descarcerare şi utilajul S.V.S.U. Traian pentru îndepărtarea tractorului şi descarcerarea victimei. Victima accidentului este un bărbat în vârstă de 57 de ani. Medicul ce a însoţit echipajul din elicopterul SMURD Dolj este cel care a stabilit şi anunţat verdictul victimei. Martorii au spus autorităţilor că bărbatul care conducea tractorul ar fi făcut o manevră riscantă într-o zonă unde nu era recomandată, respectiv la marginea unui canal de desecare. Astfel, pentru că nu s-a asigurat corect asupra distanţei pe care o avea la dispoziţie pentru efectuarea manevrei de întoarcere a tractorului, şoferul a fost prins sub cabina utilajului.
Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:
VIDEO Soţ şi soţie, morţi în urma coliziunii dintre un tren şi o maşină la Piatra-Olt