Trei adolescenți din Olt, transportați în comă la spital. „Au băut coniac amestecat cu vodcă și cola”

0
Publicat:

Trei adolescenți cu vârste între 14 și 16 ani, doi băieți și co fată, au ajuns vineri, 9 decembrie 2022, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în stare de comă. A fost anunțată și Protecția Copilului.

Cei trei adolescenți au fost preluați de o ambulanță și transportați la spital: FOTO: arhiva
Cei trei adolescenți au fost preluați de o ambulanță și transportați la spital: FOTO: arhiva

Cei trei au fost preluați de către ambulanță în urma unui apel la 112, din fața unui bar din localitatea Scornicești, localul fiind situat în apropierea liceului la care sunt elevi. Adolescenții ar fi băut în barul respectiv în jurul orei 12,00, însă la spital au ajuns la ora 15,00.

„Fata spune că ea n-a băut decât cola, dar că i-au pus ceva în cola”

„Acum sunt bine, sunt OK, au stat în UPU, au fost sub monitorizare. (...) Au avut un examen, o simulare, ceva de genul acesta, și după s-au dus la un bar din localitate și au consumat mai multe băuturi alcoolice tari, amestecate cu cola. Coniac, vodcă, cola... Erau doi băieți și o fată, fata spune că ea n-a băut decât cola, dar că i-au pus ceva în cola, că ea n-are de ce să se simtă amețită, dar totuși colegii din UPU mi-au zis că toți aveau halene alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Slatina, medicul Emilian Postelnicu.

Doi dintre adolescenți, respectiv băieții, sunt în plasament la asistenți maternali de aproximativ 10 ani, personalul spitalului anunțând și Protecția Copilului.

Beția le putea fi fatală

Medicul precizează că intoxicația cu alcool se poate solda chiar cu deces, nefiind „o simplă beție”, deși adesea tinerii asta spun despre o astfel de experiență. 

„Poate să se soldeze cu deces. Alcoolul este un inhibant al centrilor respiratori. Cei care mor din cauza beției fie mor înecați cu vomă, sunt atât de amorțiți încât nu mai pot să se mai întoarcă, să se mai miște, motricitatea e abolită, sau se inhibă centrul respirator central și stopează respirator. Și dacă nu există cineva să-l resusciteze atunci pe loc...”, a explicat medicul.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a stabili împrejurările în care cei trei adolescenți au ajuns în acea stare, cu atât mai mult cu cât există informații că minorii ar fi consumat alcool într-un bar.

„La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că trei minori acuză stări de rău.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Scornicești și echipaje de prim-ajutor.  Din primele verificări, polițiștii au constatat că trei minori, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, ce se aflau pe Bulevardul Muncii, din orașul Scornicești, acuză stări de rău.

Cei trei minori au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite