Șoferul unui microbuz școlar, mort de beat la volan. Elevii au ajuns la școală cu alte mașini

0
Publicat:

Polițiștii vasluieni au depistat în trafic un microbuz școlar, la volanul căruia se afla un șofer cu o alcoolemie apropiată de coma alcoolică.

Șoferul băut s-a ales cu dosar penal FOTO arhivă Adevărul
Șoferul băut s-a ales cu dosar penal FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Murgeni au oprit miercuri, 16 noiembrie, pentru control un microbuz școlar, care era condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în satul Rânceni, comuna Berezeni, județul Vaslui.

Acesta se deplasa pe DJ 244 A din comuna Berezeni, județul Vaslui, și se afla în timpul serviciului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Ulterior, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. La momentul opririi, în microbuzul școlar se aflau 2 elevi, care și-au continuat deplasarea la unitatea de învățământ cu alte mijloace de transport”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Murgeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Șoferul fusese instruit de polițiști

Cazurile de șoferi de microbuze școlare prinși băuți la volan sunt din ce în ce mai dese. Pe 27 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Leordeni - Postul de Poliție Teiu au depistat un bărbat de 59 de ani, din comuna argeșeană Teiu, care conducea un microbuz de transport școlar, pe raza localității Teiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

În momentul în care mijlocul de transport a fost oprit de agentul de poliție, în interior se aflau cinci pasageri: patru elevi și un cadru didactic. „În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolul 336 din Codul Penal, iar verificările continuă”, precizează IPJ Argeș.

Trebuie precizat faptul că, în perioada 30 august – 2 septembrie 2022, polițiștii argeșeni de la Brigada Rutieră au derulat o serie de activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.

Cu acest prilej, 139 de astfel de autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri au reinstruit 137 de conducători auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului. Printre ei se afla și șoferul prins marți beat la volan.

Instruirea conducătorului auto în cauză, cu privire la respectarea normelor rutiere, a fost realizată în data de 30 august 2022”, adaugă Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite