Topitoriile de aluminiu din judeţul Olt, în vizorul autorităţilor
0
Autorităţile din judeţul Olt cu atribuţii pe linie de control a protecţiei mediului înconjurător, dar nu numai, vor demara, în perioada 17 februarie – 16 mai, o serie de controale pe raza întregului judeţ în rândul firmelor autorizate pentru colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase. Concluziile controlului, măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate, vor fi făcute publice până la data de 20 mai.
În fapt, seria de controale anunţate mai sus are loc la iniţiativa prefectului judeţului, Cătălin Rotea, fiind ultracunoscută “înţepenirea” autorităţilor cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător de la Olt. Astfel, prefectul a dispus, luni – 17 februarie, constituirea unei comisii judeţene speciale ce va urmări - oficial vorbind - controlul operatorilor economici autorizaţi pentru colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase ce îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului. Din comisie fac parte reprezentanţi ai Prefecturii Olt, ai Serviciului Comisariatului Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Principalele activităţi economice ce vor face obiectul controlului sunt: turnarea metalelor neferoase uşoare, fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, demontarea maşinilor şi echipamentelor scoase din uz, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase. Concluziile controlului, măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate vor face obiectul unui raport ce va fi prezentat până la data de 20 mai.
Reamintim că o acţiune relativ similară a avut loc şi în luna septembrie a anului trecut. La acea vreme, acelaşi prefect, care abia fusese înscăunat în pufosul scaun de reprezentant al Executivului în judeţ, promitea că astfel de acţiuni în domeniul protecţiei mediului înconjurător - dar şi în alte domenii de interes cetăţenesc, vor avea loc în fiecare lună. Rămâne de văzut cu ce rezultate se va solda acţiunea recent anunţată, dat fiind că, la precedentele razii în domeniu, măsurile dispuse nu s-au ridicat defel la înălţimea aşteptărilor. Cetăţenii au reclamat de nenumărate ori exemplul unor topitorii de aluminiu la marginea municipiului Slatina ce poluează aerul şi oraşul în special în week-end-uri, dar instituţiile cu atribuţii în domeniu doar au mimat că intervin deoarece activitatea celor reclamaţi a continuat.
Mai puteţi citi:
DNA, percheziţii pe bandă rulantă după evazionişti la Olt şi în alte şase judeţe
Falsificatori de bonuri de masă din Caracal, "săltaţi" de mascaţi