Slatina: Teodora Truşcă de 30 de ani ia premii pentru olărit

Lucrează încă din copilărie şi este printre cei mai vârstnici olari din sat. Prin talentul şi îndeletnicirea sa a reuşit să promoveze meşterii din Oboga peste hotarele ţării.

Şi-a petrecut toată viaţa în jurul roţii de olărit şi a învăţat acest meşteşug de mic copil. Talentul l-a moştemit de la părinţii ei care erau meşteri renumiţi în Oboga şi de la care a învăţat toate tainele acestei meserii. S-a apucat de olărit pe la vârsta de opt ani mai mult din joacă, dar odată cu trecerea timpului a învăţat tot ce trebuie pentru a-şi ajuta părinţii. Deşi a fost o elevă foarte ambiţioasă, fiind prima din clasă, tanti Teodora a trebuit să lase şcoala şi să îşi ajute părinţii. Aşa a devenit una dintre cele mai cunoscute femei din ţară care se ocupă şi în ziua de azi cu olăritul. „Am început de mică această neserie. De la opt ani mă jucam cu lutul prin atelierul părinţilor şi am îndrăgit repede acest meşteşug. Am începu prin a face figurine din pământ, iar apoi tata m-a pus în roata de olărit şi m-a învăţat cum să fac oale şi străchini din lut pentru uz casnic. După ce am stăpânit şi această parte a meseriei bine am trecut la decorarea vaselor”, ne-a povestit tanti Teodora cum a învăţat meserie.

O viaţă de muncă

Deşi are 81 de ani tanti Teodora nu se dă înapoi nici acum de la treabă. Din când în când, pe lângă treburile din gospodărie, se apucă şi pictează vase. Jilăvitul este îndeletnicirea preferată a bătrânei. Decorează vasele cu diferite motive tradiţionale şi niciodată nu face aceleaşi desene pe un vas pentru că se plictiseşte. Este „Decanul familiei Truşcă”, aşa cum îi place să-şi spună, toţi cei patru copii învăţând olăritul de la mama lor. „Mi-a plăcut să creez încă de mică. Atunci când aveam de jilăvit 100 de oale la rând, niciodată nu pictam două la fel pentru că mi se părea plictisitor să faci aceleaşi lucru. După ce m-am măritat am început să lucrez alături de omul meu şi lucram de dimineaţa până seara ca să facem faţă comenzilor. Ne duceam cu marfa la Bucureşti, în Obor. Mergea foarte bine treaba pe atunci. Mă jucam cu banii pe vremea aceea”, mărturiseşte bătrâna.

Membru al Academiei Artelor Tradiţionale

De-a lungul carierei de olar tanti Teodora a primit nenumărate premii şi diplome pentru adevăratele opere de artă ce ieşeau din mâna ei. Datorită talentului său a fost numită membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, 30 de ani la rând obţinând premii naţionale şi internaţionale pentru vasele făcute de ea. „Această meserie mi-a oferit şansa să îmi pot creşte copii aşa cum se cuvine şi să nu le lipsească nimic. Sunt fericită pentru că la toţi le-am făcut nunţi şi acum sunt la casele lor. Îmi este drag de acest meşteşug cum mi-a fost şi prima dată când m-am apucat, dar acum am o vârstă şi nu mă mai ajută mâinile ca înainte”, a spus tanti Teodora.


Profil:

Născută: 09 ianuarie 1929, Oboga
Studii: 7 clase
Idealuri: vrea ca tinerii să ducă mai departe acest meşteşug

Întrebări:

Cum se face o oală?
T.T. Prima dată se ia lutul şi se pune la dospit două zile, după care se bagă la malaxor. După această operaţiune se frământă pe o blană până devine o pastă. Se pune pe roata de olărit, de unde se creeazp diferite forme. La final se lasă două zile la umbră, se şlefuieşte şi se pictează diferite figuri geometrice.

Mai este profitabilă această meserie?
 T.T. Înainte nu făceam faţă comenzilor. Acum cu greu mai vinzi o oală-două. Nici tinerii nu mai sunt interesaţi pentru că nu prea se mai caută vase din pământ, iar meseria este destul de grea. Numai dacă o faci din pasiune mai poţi păstra viu acest meşteşug.

Ce-i place?
Omul cinstit, răbdător şi cu bun simţ. Înainte îmi plăceau plimbările alături de omul meu prin luncă unde culegeam flori. Acum lumina ochilor mei au rămas copii şi aş face orice pentru ei.

Ce nu-i place?
Certurile, minciuna, înşelătoria şi oamenii care fură. Nu-mi place omul leneş, care preferă să stea, să nu facă nimic şi să aştepte să-i pice din cer de pomană.