Slatina: Preotul şi măicuţele care au fugit în Grecia au fost excluşi din rândul bisericii
0Reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor spun că gestul lor este de neiertat şi că atât preotul cât şi călugăriţele au fost excluşi din monahism şi că nu vor mai fi primiţi înapoi.
Reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor s-au întâlnit ieri în şedinţa Consistoriului Monahal Eparhial pentru a lua o decizie în cazul preotului Nichita Paşcan şi a celor 29 de măicuţe de la Mânăstirea Brâncoveni, care la sfârşitul lunii septembrie au fugit în Grecia cu un autocar. Aceştia au părăsit Biserica Ortodoxă Română pentru a se alătura unei secte de greci. Pentru gestul lor, mai marii Episcopei au stabilit ca preotul şi măicuţele să fie excluşi din rândul bisericii. „Astăzi (ieri n.r.) fost analizată situaţia plecării preotului Nichita Pşcan şi a celor 29 de măicuţe, care au părăsit Mânăstirea Brâncoveni. În cadrul şedinţei s-a stabilit ca preotul să fie caterisit şi exclus din manahism, iar măicuţele excluse din manahism. Argumentul principal al acestei hotărâri este lepădarea credinţei de către aceştia”, a explicat părintele Sorin Siluan Cheţe, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Părintele Sorin Siluan Cheţe
Preotul şi măicuţele au părăsit Mănăstirea Brâncoveni în toiul nopţii, chiar înainte de începerea slujbei. Reprezentanţii Episcopei Slatinei şi Romanaţilor spun că preotul slujea de 25 de ani la mânăstire şi că şi-a exprimat în mod repetat simpatia pentru diferite grupări religioase stiliste.
Preotul şi măicuţele, acuzaţi de furt
Potrivit unei foi pastorale, emisă de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, preotul şi călugăriţele ar fi furat calculatoare şi mobilier, bunuri care ar aparţine Mănăstirii Brâncoveni. „Au luat un calculator, hainele lor şi unelte din atelierul de sculptură al mânăstirii”, a spus maica stareţă Eufrosina Stanciu, de la Mânăstirea Brâncoveni.
Maica stareţă Eufrosina Stanciu
Părintele Siluan Cheţe spune că deocamdată nu s-a stabilit cu exactitate ce lipseşte de la mânăstire. „Nu se ştie exact, nu putem vorbi deocamdată despre furt, urmează să verificăm şi să vedem despre ce este vorba”, a spus Siluan Cheţe.