Slatina: Hoţii au spart Şcoala Izvoru şi au furat patru calculatoare
Poliţiştii fac cercetări pentru depistarea autorilor furtului de la Şcoala Izvoru.
Şcoala cu clasele I-IV Izvoru, structură a Şcolii Găneasa, a fost călcată de hoţi în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aceştia au furat patru calculatoare în valoare de 4.000 lei. „Un singur calculator din cele cinci care erau în şcoală a scăpat pentru că l-a luat un învăţător în sala de clasă pentru a lucra cu elevii. Poliţiştii au venit şi au făcut cercetări dar deocamdată nu ştim cine sunt hoţii şi nici nu s-au găsit calculatoarele furate“, a spus Ion Tâlvănoiu, directorul Şcolii Găneasa. „Se fac cercetări în vederea identificării autorilor furtului“, a spus comisarul Claudia Radu.























































