Secretarul judeţului Olt, inculpat în dosarul devalizării Primăriei Caracal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou dosar de investigare a jafului din Primăria Caracal a fost trimis în judecată, secretarul judeţului, Gabriel Buleteanu, funcţionar în instituţia caracaleană la momentul  producerii faptelor, fiind inculpat.

   Secretarul Consiliului Judeţean Olt, Gabriel Buleteanu, este acuzat de abuz în serviciu. În perioada 2009-2012 acesta ocupa  funcţia de şef al Serviciului Juridic – Contencios din cadrul Primăriei Municipiului Caracal, perioadă în care, spun procurorii, pe diverse căi s-au furat peste 5 milioane lei din conturile primăriei.

Trimiterea în judecată a noului dosar, anunţată astăzi de DNA, vine la doar o zi distanţă de la publicarea sentinţei pentru fostul primar Gheorghe Anghel şi complicii săi într-un altul, judecat pe fond la Tribunalul Olt, în care fostul primar a primit 3 ani şi jumătate de închisoare. În acest nou dosar sunt inculpate 18 persoane, faptele de care sunt acuzate acestea fiind: constituirea unui grup infracţional organizat,  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, uz de fals în formă continuată (22 acte materiale).

„În concret, inculpaţii Anghel Gheorghe şi Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie şi au semnat ordine de plată în favoarea mai multor societăţi comerciale, fără ca aceste plăţi să fie în vreun fel justificate de angajamente legale din care să rezulte obligaţii de plată în sarcina Primăriei mun. Caracal, fără să existe dovada efectivă a recepţionării bunurilor plătite şi folosirea acestora în interesul instituţiei, fără să rezulte necesitatea obiectivă a efectuării unor astfel de achiziţii şi fără ca aceste operaţiuni financiare să fie supuse controlului financiar preventiv.

La grupul infracţional organizat au aderat reprezentanţi de fapt/de drept ai societăţilor comerciale în numele cărora s-au emis pretinsele „documente justificative” şi alţi funcţionari publici din cadrul Primăriei mun. Caracal care au pus la dispoziţia angajaţilor din cadrul Direcţiei Economice şi casieriei centrale numeroase facturi fiscale şi chitanţe cu conţinut nereal, documente de evidenţă primară în care au fost consemnate de regulă prestări de servicii fictive în beneficiul instituţiei publice.

Practic, inculpatul Anghel Gheorghe, în calitate de iniţiator şi lider al grupului infracţional organizat, a acţionat în mod concertat alături de ceilalţi inculpaţi pentru obţinerea de foloase patrimoniale/nepatrimoniale (sume de bani şi capital electoral) atât pentru sine cât şi pentru alţii (ceilalţi membrii ai grupării sau persoane apropiate acestuia), folosind în mod discreţionar bugetul local al Primăriei mun. Caracal ce provenea în special din veniturile încasate din impozite şi taxe locale, manipulate prin casieria central“, spune DNA în comunicatul prin care anunţă trimiterea în judecată. Ghorghe Anghel şi Mara Tudor, fost director economic, sunt acuzaţi de peste 1.000 acte materiale fiecare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite