Revelion în ger la -16 grade Celsius. Slătinenii au petrecut Noaptea dintre Ani pe esplanada din centrul urbei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Esplanada din centrul municipiului Slatina a fost luată cu asalt de aproximativ o mie de locuitori ai urbei în noaptea ce a marcat trecerea dintre anii 2014-2015, slătineni care au vrut să iasă din cotidian pentru a celebra Revelionul în stradă. Prin gestul lor, petrecăreţii au înfruntat cu stoicism gerul cu mult sub minus 0 grade Celsius doar pentru a se simţi bine în această noapte specială.

Slătinenii au început să se adune pe esplanadă după orele 21.00 când, pe o scenă amplasată la iniţiativa municipalităţii în acest loc, a fost organizat un spectacol al cărui program a îmbinat muzica populară cu cea modernă. Nume mai mult sau mai puţin cunoscute ale genurilor muzicale menţionate au fost invitate să le cânte şi să-i încânte pe locuitorii urbei în Noaptea dintre Ani.

Deşi temperaturile nu au fost deloc prielnice unei petreceri în aer liber, termometrul indicând -16 grade Celsius în jurul miezului nopţii, circa o mie de slătineni nu au mai ţinut cont de acest “detaliu”. Îmbrăcaţi gros, aceştia au ieşit pe esplanadă şi au dansat ori au spus glume, totul în aşteptarea marelui moment de la orele 00.00, atunci când şi-au luat "La revedere!" de la anul 2014 şi au spus “Bun venit!” noului an 2015.

Autorităţile locale au distribuit gratis şi în acest an celor prezenţi pe esplanadă, cu puţin timp înainte de “ora Z”, peste 120 de sticle de şampanie, care au fost toate destupate exact la miezul nopţii. Un spectaculos foc de artificii şi petarde a reprezentat punctul culminant al momentului, slătinenii fiind încântaţi de atmosfera creată, în ciuda temperaturii extrem de scăzute.

“A fost grozav! Chiar dacă a fost ger de nu mai ştiam de noi, tot a ieşit frumos pentru că am fost mulţi, am dansat, am băut şampanie, ne-am distrat! Ar fi bine ca să avem aşa ceva în fiecare an la Slatina pentru că oamenii de aici merită!”, a spus unul dintre cei prezenţi pe esplanadă la momentul trecerii în Noul An.

Petrecerea a continuat apoi şi după ce acest moment a fost consumat, muzica şi dansul fiind stăpânii nopţii până undeva în jurul orei 01.00.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

Sticle de şampanie gratis pentru slătineni de Revelion

Revelionul 2015 la Slatina, oferte şi tarife pentru amatorii de distracţie

Programul spectacolelor de Crăciun şi Revelion 2014-2015 la Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite