Permutări în justiţia olteană: Tribunalul are un nou şef, în vreme ce Parchetul a rămas fără conducătorul ajuns judecător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a decis: judecătorul Carmen Marinescu, va conduce Tribunalul Olt, instituţie în cadrul căreia a îndeplinit în ultimele luni funcţia de vicepreşedinte. În acelaşi timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a rămas fără şef după ce procurorul Otilia Chiriţă a fost numită în funcţia de judecător, ea urmând să activeze la Tribunalul Olt.

Concursul pentru şefia Tribunalului Olt s-a derulat la Bucureşti pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie. Nu mai puţin de cinci judecători s-au înscris în cursă, notele finale dând câştig de cauză judecătorului Eugenia Carmen Marinescu, vicepreşedinte al instituţiei din luna iunie a acestui an şi activând, de asemenea, ca judecător la secţia Penală. Ea îşu va intra propriu-zis în atribuţii din luna ianuarie 2015.

Pentru funcţia de şef al Tribunalului Olt au mai candidat: fostul purtător de cuvânt al Tribunalului Olt - Ionel Grigorie (acum aflat la Curtea de Apel Craiova), şefa Secţiei Penale a Tribunalului Olt - Liliana Oprea, un judecător de la Secţia a II-a Civilă Contencios-Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Olt – Marin Constantin Piţu, şi, respectiv, Sofia Mariana Moţ, nimeni alta decât mama deputatului pesedist Emil Moţ, ce lucrează acum la Curtea de Apel Craiova şi care s-a retras din concursul menţionat.

În acelaşi timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a rămas fără şef după ce prim-procurorul Otilia Chiriţă a fost numită de CSM în funcţia de judecător la finele lunii trecute, ea urmând să activeze la Tribunalul Olt, prima instanţa urmând să fie secţia Civilă. Funcţia deţinută până acum de Otilia Chiriţă va fi oficial vacantată după ce decretul preşedintelui statului va fi publicat în Monitorul Oficial. Până una-alta, funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt va fi ocupată de procurorul Daniela Aspra.

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Şefia Tribunalului Olt, râvnită de cinci judecători

Nouă olteni visează să fie puşi în libertate pe noul Cod Penal

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite