Inedit la Slatina: apar „terasele verzi“!
0
Primăria Slatina se pregăteşte să transpună în realitate, anul acesta, ideea unui slătinean de amenajare a unor spaţii verzi pe terasele blocurilor. Iniţiativa aparţine unui copil de la o şcoală din oraş şi a fost premiată anul trecut cu 500 lei în cadrul unui concurs pentru înfrumuseţarea urbei iniţiat de municipalitate. O altă idee ce va fi pusă în practică este montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie.
Cu un an întârziere, şefii administraţiei locale s-au decis să realizeze acum promisiunea amenajării de „acoperişuri verzi” pe terasele blocurilor, promisiunea trebuind realizată, iniţial, anul trecut. Mai exact, vorbim despre ideea unui copil în clasa a II-a la Şcoala „Eugen Ionescu”, Ştefan Comănescu, care a câştigat, anul trecut, locul 3 la un concurs de înfrumuseţare a urbei al primăriei numit “Slatina, casa noastră”. Pentru faptul că ideea sa “a prins” la juriul concursului i-au adus puştiului un premiu de 500 lei, precum şi premiul special pentru “Cea mai tânără atitudine civică”. Fondurile din acest an pentru transpunerea în realitate a ideii sale vor proveni de la bugetul autohton, în acest moment lucrându-se la ultimele detalii ale regulamentului concursului care va desemna blocurile potrivite pentru a fi implicate în proiect. Astfel, nu toate blocurile din oraş se încadrează în criteriile ce vor sta la baza regulamentului menţionat, ci doar cele care nu au terasele acoperite, iar faţadele le-au fost reabilitate.
În plus, locatarii blocurilor care vor să participe la concurs trebuie să ştie că va fi necesar să investească bani proprii în igienizarea subsolului blocului şi amenajarea spaţiului din jurul acestuia, primăria urmând să suporte din fonduri proprii hidroizolarea plafonului, loc unde va fi amenajat “acoperişul verde”. Mai mult: autorităţile locale intenţionează ca, pe terasele blocurilor ce vor fi transformate în spaţii verzi, locatarii să se bucure nu doar vizual, ci să şi poată face aici un picnic cu familia.
“Odată ce vom reuşi să realizăm primele <<acoperişuri verzi>> în oraş, sunt sigur că va creşte numărul blocurilor care vor dori să intre în acest concurs pe care, dealtfel, intenţionăm să-l păstrăm anual şi să-l punem în practică în funcţie de fondurile avute la dispoziţie. Important este că avem încrederea că un asemenea proiect va schimba şi mai mult în bine imaginea oraşului”, a declarat edilul Minel Prina.
După “acoperişuri verzi” urmează panouri fotovoltaice
Amenajarea de “acoperişuri verzi” nu este singurul proiect nou în Slatina din acest an, lui urmând să i se alăture un altul ce vizează montarea de panouri fotovoltaice tot pe terasele blocurilor. Scopul acestei idei este unul strict economic şi urmăreşte reducerea consumului de energie în blocul ales pentru un asemenea proiect. Condiţiile sunt aceleaşi ca în cazul blocurilor ce vor fi alese pentru “terase verzi”, cu diferenţa că hidroizolarea acoperişului va fi făcută pe banii locatarilor blocurilor ce vor fi acceptate în concurs.
Fiind vorba despre două proiecte inedite în peisajul autohton, reprezentanţii municipalităţii au decis ca, în primă fază, să fie implicate doar două blocuri – câte unul pentru fiecare idee. În funcţie de receptivitatea pe care slătinenii o vor arăta faţă de cele două idei, acestea vor fi extinse şi, de anul viitor, se va apela chiar la fonduri externe.
Proiectul pilot va include două blocuri, unul cu panouri solare şi altul cu spaţiu verde pe terasă. Costurile vor fi suportate din bugetul local, iar dacă ideile vor prinde în rândul slătinenilor, autorităţile vor accesa fonduri europene pentru extinderea acestor investiţii. Regulile concursului vor fi publicate efectiv în câteva zile pe site-ul Primăriei Slatina, iar competiţia ar putea începe din luna iulie. Reamintim că municipalitatea a cheltuit până acum cca. 60 milioane lei, bani de la bugetul local sau din alte surse, pentru reabilitarea blocurilor prin termoizolare, fapt ce face ca, în prezent, aproape 45% dintre blocurile din oraş să aibă “haine” noi.
Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:
Slătinenii vor semafoare cu butoane, spaţii verzi pe acoperişuri sau piste pentru bibiclete
Slătinenii, îndemnaţi şi premiaţi să propună idei pentru dezvoltarea oraşului
FOTO Primăria Slatina plusează în concursul pentru zugrăvirea interioară a blocurilor