FOTO-VIDEO  Trotuarele din Slatina, „capcane” pentru pietoni din cauza zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de când a dat ninsoarea, în urmă cu o săptămână, mare parte din trotuarele municipiului Slatina au devenit impracticabile din cauza stratului mare de zăpadă. Acum, multe dintre trotuarele urbei sunt încă foarte greu accesibile simplilor pietoni deoarece autorităţile locale par a se fi axat mai mult pe deszăpezirea arterelor de circulaţie pentru maşini. Din acest motiv, pe multe trotuare, trecătorii se deplasează în continuare în şir indian.

Locuitorii municipiului Slatina continuă să aibă probleme din cauza cantităţile însemnate de zăpadă căzute în urmă cu mai bine de o săptămână. Cei mai afectaţi sunt simplii pietoni, nevoiţi – pe multe trotuare din oraş – să meargă şi acum doar în şir indian din cauza nedeszăpezirii acestor căi de circulaţie pentru trecători. Străzile au început să fie debarasate, treptat, de cantităţile mari de zăpadă, dar trotuarele au rămas din nou ultimele pe lista de priorităţi a autorităţilor în această perioadă.

O situaţie elocventă în acest sens poate fi văzută pe străzile Primăverii, Cornişei sau Crişan. Aici, trotuarele sunt încă pline de zăpadă, iar trecătorii se deplasează unul în spatele celuilalt, pe poteci săpate în zăpadă tot de ei. Oamenii trebuie să fie atenţi cum şi unde aşează piciorul în stratul de zăpadă ce ajungem pe alocuri, şi până la genunchi. Cu toate acestea acestea, slătinenii încă mai speră că autorităţile, prin firmele de deszăpezire cu care au contracte (Salubris SA şi Rupiah SA Slatina), îşi vor aduce aminte şi de căile de circulaţie pentru pietoni, şi ei plătitori de taxe şi impozite în acest oraş.

“Ne chinuim cum putem şi noi, mergem cu ochii-n patru să nu alunecăm sau să ne împiedicăm. Ia uitaţi şi dvs. cum arată trotuarul ăsta (pe strada Cornişei, n.a.) că nu ai loc să mergi două persoane una lângă alta, mergi pe o potecă făcută în zăpadă tot de noi! Mă aşteptam ca, de când s-a oprit zăpada, să fie curăţate şi trotuarele, nu doar străzile, mai ales că oameni plătiţi de Primărie am tot văzut mereu prin oraş măturând frunze, iar acum nu ştii de unde să-i iei ca să le arăţi ce dezastru este pe unele trotuare!”, a spus Maria Dobroiu.

Nici Marian Popa nu îşi explică de ce unele trotuare din oraş, destul de circulate, sunt încă total acoperite cu zăpadă, iar oamenii abia se pot mişca.

“Pentru mine, ca pentru mulţi din ţara asta, nu mai este demult un semn de întrebare de ce se întâmplă atâtea lucruri ciudate. Ce se petrece acum la noi cu trotuarele astea acoperite cu zăpadă, unde oamenii pot merge doar în şir indian - după atâtea zile în care nu a mai nins, mi se pare, desigur, o chestie care nu mai merită niciun comentariu: imaginile de pe strada asta arată tot ce se poate spune. Aici trebuie implicare, persoane conştiente de ce presupun funcţiile pe care le ocupă, dar şi bun-simţ. Asta este, să aşteptăm primăvara că pare a fi singura noastră şansă de a putea circula iarăşi normal pe trotuarele din Slatina”, a opinat acesta.

Mai puteţi citi:

 VIDEO  Iarna afundă Slatina în gunoaie

FOTO-VIDEO  Primăria Slatina accelerează ritmul în bătălia cu nămeţii

FOTO VIDEO  Chinurile iernii: străzile şi trotuarele din Slatina, sub asediul zăpezii

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite