FOTO Asistentul maternal al copilului de şase ani înecat la Osica de Jos-Olt, concediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii îl caută pe micuţ cu o ancoră şi o barcă... (Foto: Adevărul)
Pompierii îl caută pe micuţ cu o ancoră şi o barcă... (Foto: Adevărul)

Astăzi se împlinesc trei săptămâni de când un copil de şase ani din comuna Osica de Jos, judeţul Olt, a dispărut în apele unui afluent al râului Olt. Deşi pompierii îl caută din prima zi a dispariţiei, copilul – un băieţel, nu a fost găsit nici până în prezent. Asistentul maternal căruia îi fusese încredinţat va fi concediat în zilele ce urmează.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” (ISU) Olt îl caută pe minorul de şase ani din prima zi a raportării dispariţiei sale în apele Olteţului, un afluent al râului Olt ce străbate comuna Osica de Jos, localitatea unde s-a petrecut tragedia pe data de 1 aprilie. Pompierii acţionează la faţa locului doar pe timp de zi, având la dispoziţie mijloacele rudimentare din dotare: o barcă pneumatică, o cange şi o ancoră. Operaţiunile de căutare sunt întrerupte pe parcursul nopţii, când militarii nu mai pot continua din cauza întunericului.

“Noi nu am încetat acţiunile de căutare ale minorului înecat în comuna Osica de Jos de când am fost solicitaţi prima dată să întervenim, adică în după-amiaza zilei de 1 aprilie, când s-a petrecut nenorocirea. Din păcate, până acum nu am avut succes în căutările noastre, dar, totuşi, noi suntem încă acolo şi căutăm în continuare”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Conducerea Protecţiei Copilului Olt: “Vom concedia asistentul maternal în cauză”

Între timp, Direcţia pentru Protecţia Copilului Olt a demarat o anchetă în acest sens deoarece copilul era dat în plasament unei familii din comuna Osica de Jos. La capătul celor trei săptămâni de anchetă, oficialii instituţiei au ajuns la o concluzie dură: îi vor desface contractul de muncă asistentului maternal în cauză.

“În zilele următoare, mâine cel mai probabil, vom oficializa situaţia acestei anchete la capătul unei perioade lungi de cercetare prealabilă şi vom întocmi documentele în acest sens. Ce vă pot spune ar fi că raportul este clar: vom concedia asistentul maternal în cauză (o femeie de 45 de ani, n.a.) din cauza acestei tragedii. Este păcat de ceea ce s-a întâmplat deoarece persoana în cauză nu a greşit cu nimic până acum, este o persoană de treabă şi care întotdeauna şi-a îndeplinit cum trebuie obligaţiile. Din nefericire, acest accident pe care noi îl considerăm a fi o dispariţie până la recuperarea cadavrului copilului, pune capăt unei perioade contractuale lungi între noi şi asistentul maternal respectiv, perioadă în cadrul căreia, repet, noi nu am avut ce să îi reproşăm. A fost de ajuns însă o clipă de neatenţie ca să se întâmple o nenorocire”, a afirmat Cristian Lungu, director adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt.

Reprezentantul instituţiei menţionate a precizat că asistentul maternal avea în grijă, la momentul producerii tragediei, încă un copil în grijă în afară de cel declarat dispărut la începutul lunii; este vorba despre o fetiţă de aproximativ doi ani. Aceasta a fost încredinţată unei alte familii, respectiv unui alt asistent maternal. De menţionat că femeia ce avea grijă de băieţelul de şase ani înecat este mamă adoptivă a unui alt copil pe care l-a avut în plasament, copil care, acum, are vârsta de opt ani. Poliţia a deschis şi ea o anchetă în acest sens şi urmează a lua măsurile legale în funcţie de concluziile cercetărilor.

Reamintim că, luni – 1 aprilie, în jurul orelor 15.30, doi copii cu vârsta de şase şi, respectiv, opt ani, au căzut în apele Olteţului - pe raza comunei Osica de Jos, în timp ce se jucau pe un izlaz. Unul dintre ei a reuşit să iasă din apă, dar cel mai mic nu a mai ajuns la mal, fiind tras în adâncuri de curenţi.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite