Femeie de 69 ani surprinsă pe balustrada podului peste râul Olt. Cine a salvat-o

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 69 ani a fost surprinsă, miercuri după-amiază, 7 august 2024, pe podul peste râul Olt de la intrare în municipiul Slatina, pe balustradă. Un polițist și-a sunat colegii, iar aceștia au intervenit de urgență.

Femeia a fost surprinsă pe balustrada podului peste râul Olt FOTo: arhiva/A.M.
Femeia a fost surprinsă pe balustrada podului peste râul Olt FOTo: arhiva/A.M.

Femeia aflată într-o stare de pericol a fost văzută de un șofer, polițist, care se afla în trafic.  Acesta și-a sunat colegii, iar un echipaj a ajuns în câteva minute la intrarea în municipiul Slatina. Femeia se afla în continuare pe balustradă, privind în gol. Polițiștii au rugat-o să coboare, iar femeia nu s-a împotrivit, ci le-a urmat sfatul. Întrebată de ce a luat o astfel de decizie, femeia ar fi invocat singurătatea. Conform anumitor informații, femeia are familie, dar și un istoric de depresie pe care a reușit de-a lungul timpului să o controleze cu medicamente.

La data de 7 august a.c., în jurul orei 16:10, Politia municipiului Slatina a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie se află pe balustrada podului de peste Râul Olt și intenționează să se arunce.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor probleme medicale, o femeie, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Slatina, s-ar fi urcat pe o balustradă a podului de peste râul Olt, cu intenția de a se arunca în râul Olt”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Femeia a fost preluată de către un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, au mai transmis polițiștii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite