Expoziţie de pictură şi grafică, la Galeria Artis. Vezi aici cine expune!

Galeria Artis găzduieşte vineri vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a tinerilor artiştilor Cristian Graure şi Natalia Bica.
Expoziţia care cuprinde zeci de lucrări de pictură şi grafică, semnate de cei doi artişti, va fi deschisă publicului în perioada 18 noiembrie - 8 decembrie. Vernisajul are loc mâine la ora 12.00.
Natalia Bica este o tânără profesoară de artă plastică născută la Slatina. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, ea are în palmares numeroase expoziţii colective şi internaţionale. A fost premiată la concursurile de artă şi a realizat grafică de carte.
Cristian Graure este un tânăr artist născut la Craiova. Este profesor de artă la o şcoală din Timişoara şi muzeograf la Muzeul Banatului. Artistul şi-a expus creaţiile în expoziţii personale, colective şi internaţionale.






















































