Dezastru la concursurile de directori de școli. Trei sferturi dintre candidații din Olt, respinși

0
Publicat:

Doar opt candidați, din cei 32 înscriși, au promovat în județul Olt proba scrisă în cadrul celei de-a treia sesiuni de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director/director adjunct de școală.  

Doar șapte candidați au rămas în cursa pentru un post de director de școală în Olt FOTO arhiva
Doar șapte candidați au rămas în cursa pentru un post de director de școală în Olt FOTO arhiva

Peste două zile va începe cea de-a doua probă a concursului pentru ocuparea posturilor de director/director adjunct de școală, interviul. La această probă au acces candidații care au promovat proba scrisă.

Doar opt cadre didactice, din cele 32 care s-au înscris în concurs (s-au înregistrat și șapte absenți), au reușit să obțină notă peste 7,00, cel mai mare punctaj înregistrat la proba scrisă, în județul Olt, fiind 7,40 (trei lucrări fiind punctate astfel), iar cel mai mic - 4,40. Dintre cei opt, un candidat a renunțat, neoptând în continuare pentru vreun post din cele 26 vacante (19 de director și șapte de director adjunct). 

Nouă posturi solicitate, cel mult șapte vor fi ocupate

Candidații rămași în cursă, șapte la număr, au făcut opțiuni pentru nouă dintre cele 26 posturi vacante, astfel: director-adjunct - Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu” Mărgineni-Slobozia și Școala Gimnazială nr. 1 Balș; director - Școala Gimnazială Oboga, Școala Gimnazială Cungrea, Școala Gimnazială Teslui, Școala Gimnazială Schitu, Școala Gimnazială Brastavățu și Școala Gimnazială nr. 1 Balș.

Unul dintre candidați a optat pentru trei școli, urmând să susțină proba interviului pentru fiecare dintre acestea. Interviul este structurat în trei etape, în 60 de minute candidații având de prezentat oferta managerială, de răspuns unei situații-problemă (astfel de situații-tip au fost publicate pe site-ul IȘJ Olt) și de rezolvat o sarcină care să dovedească ce competențe digitale au.

Cei șapte candidați care au făcut opțiuni vor fi programați să susțină interviul în perioada 22-29 septembrie 2022.

După a treia sesiune de concurs (prima sesiune a fost organizată în toamna anului trecut, a doua la începutul acestui an, iar a treia este cea prezentă) organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Olt  în județ vor rămâne în continuare neocupate cel puțin 19 posturi de director/director-adjunct de școală, fiind așteptat ca Ministerul Educației să anunțe o nouă sesiune.

La sesiunea ianuarie - aprilie 2022, în județul Olt s-au ridicat suspiciuni de „aranjare” a concursului pentru anumiți candidați, fiind sesizate nereguli atât la proba scrisă, cât și la interviu. În urma acestor sesizări transmise către Ministerul Educației, la Inspectoratul Școlar Județean Olt s-au derușat mai multe verificări, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a fost sesizat de către Ministerul Educației cu privire la presupuse infracțiuni de abuz în serviciu.

Concret, sunt, printre altele, suspiciuni că 11 candidați au primit un punctaj mai mare decât cel rezultat din răspunsurile corecte bifate de aceștia în foaia de concurs, astfel rezultatul concursului fiind viciat. Inspectoratul Școlar Județean Olt, invocând faptul că această speță face obiectul unui dosar penal, a evitat să tranșeze situația, menținându-i pe respectivii profesori în funcțiile obținute în urma concursului.

Iată care sunt posturile vacante în sesiunea de concurs iunie - octombrie 2022, aflată în desfășurare:

1. Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, loc. Balș, jud. Olt - Director adjunct

2. Școala Gimnazială nr. 1, loc. Balș, jud. Olt - Director

3. Școala Gimnazială nr. 1, loc. Balș, jud. Olt - Director adjunct

4. Școala Gimnazială, loc. Brastavățu, jud. Olt - Director

5. Școala Gimnazială, loc. Călui, jud. Olt - Director

6. Școala Gimnazială „Nicolae Marineanu”, loc. Cezieni, jud. Olt - Director

7. Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu”, loc. Corabia, jud. Olt - Director adjunct

8. Liceul Tehnologic, loc. Crâmpoia, jud. Olt - Director

9. Școala Gimnazială, loc. Cungrea, jud. Olt - Director

10. Liceul Tehnologic, loc. Drăgănești-Olt, jud. Olt - Director adjunct

11. Școala Gimnazială „Neda Marinescu”, loc. Grădinile, jud. Olt - Director

12. Liceul Tehnologic, loc. Iancu Jianu, jud. Olt - Director

13. Școala Gimnazială Milcovu din Deal, loc. Milcov, jud. Olt - Director

14. Școala Gimnazială, loc. Movileni, jud. Olt - Director

15. Școala Gimnazială, loc. Oboga, jud. Olt - Director

16. Școala Gimnazială, loc. Optași-Măgura, jud. Olt - Director

17. Școala Gimnazială, loc. Poboru, jud. Olt - Director

18. Școala Gimnazială, loc. Radomirești, jud. Olt - Director

19. Școala Gimnazială, loc. Sâmburești, jud. Olt - Director

20. Școala Gimnazială, loc. Schitu, jud. Olt - Director

21. Clubul Sportiv Școlar, loc. Slatina, jud. Olt - Director

22. Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”, loc. Slatina, jud. Olt - Director adjunct

23. Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu” Mărgineni-Slobozia, loc. Scornicești, jud. Olt - Director adjunct

24. Școala Gimnazială Alunișu, loc. Spineni, jud. Olt - Director

25. Școala Gimnazială, loc. Studina, jud. Olt - Director

26. Școala Gimnazială, loc. Teslui, jud. Olt – Director

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite