Criminalul Gheorghe Dincă, deranjat de titulatura de „monstru”: „O să-i dau în judecată pe cei de la televiziune”
0Deși a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că a răpit, violat și omorât două adolescente, Gheorghe Dincă s-a arătat scandalizat de titulatura de „monstru” și a susținut că va acționa în instanță televiziunile care-l caracterizează în acest fel, conform unei discuții purtate cu reporterii Gândul.

„Le-am zis: o să vă dau în judecată că m-ați făcut «monstru» și să-mi dovediți că eu sunt monstru”, a declarat criminalul, în cadrul unei conversații telefonice care a avut loc înainte de vizita la penitenciar.
„Așa am fost declarat, dar cu ce sunt monstru? Sunt de acord că așa mă recunoaște lumea, dar eu o să-i dau în judecată pe cei de la televiziune”, a mai adăugat el.
Amintim faptul că în luna martie a anului trecut, Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința în cazul crimelor de la Caracal. Mai exact, Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea cu sânge rece a două tinere, Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), Dincă.
Autorul crimelor de la Caracal se află în prezent la Penitenciarul Craiova. Reporterii Gândul s-au deplasat la Penitenciarul Craiova pentru a sta de vorbă cu Gheorghe Dincă, care a oferit detalii amănunțite despre faptele săvârșite.
În pofida acțiunilor sale îngrozitoare, Dincă a vorbit cu indiferență despre faptele săvârșite și s-a arătat indignat de titulatura „Monstrul din Caracal”, susținând că va acționa în instanță posturile de televiziune care i-au pus eticheta.
Pentru a se asigura că Alexandra Măceșanu nu va reuși să fugă din casa sa, autorul crimelor oribile de la Caracal a mărturisit că i-a legat de gleznă un lanț, iar de lanț a prins o sfoară de balotat, pe care a legat-o de pat.
Ulterior, conform dezvăluirilor făcute de Gheorghe Dincă, a decis să-i lege picioarele tinerei cu o sfoară, lăsând între noduri o distanță de un cot.
Faptele săvârșite de Gheorghe Dincă
În luna iulie a anului 2019, România s-a „aprins” în urma știrii că o fată de 15 ani care a încercat în mod disperat să primească ajutor, apelând 112 pentru a fi salvată din casa unui bărbat care a sechestrat-o și a violat-o, ar fi fost ucisă înainte ca oamenii legii să găsească adresa și să acționeze.
Vinovat a fost considerat Gheorghe Dincă, care presta servicii ilegale de transport persoane și care a luat-o pe adolescentă „la ocazie”, din Dobrosloveni, o localitate situată la 10 kilometri de Caracal. Ajuns în Caracal, individul nu i-a mai dat fetei voie să coboare, ci a dus-o la el acasă, unde a violat-o - după cum a povestit adolescenta în apelul făcut la 112 pe ascuns.
Bărbatul nu a recunoscut în primele zile că ar fi ucis-o pe fată. El și-a schimbat declarațiile după ce a stat de vorbă cu un polițist. După discuție, Gheorghe Dincă a recunoscut că a răpit o altă fată, Luiza Melencu, din Dioști, județul Dolj, a cărei dispariție a fost semnalată la data de 14 aprilie 2019. Deși dispariția tinerei a fost anunțată din ziua în care nu a mai revenit acasă, autoritățile au reușit să-l lege pe Dincă de dispariția tinerei de-abia în noaptea în care puneau cap la cap informațiile oferite de Alexandra Măceșanu la 112.