Creşte numărul de cazuri de COVID-19. Ce spun medicii despre particularităţile noului val al pandemiei
0
Zeci de pacienţi cu COVID ajung zilnic în serviciul de urgenţă al celui mai mare spital din judeţul Olt, chiar dacă cei mai mulţi s-ar putea opri la medicul de familie, spune şefa secţiei Boli Infecţioase. Ce este specific noului val COVID.
Numărul pacienţilor internaţi creşte de la o zi la alta în toate spitalele din ţară, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu face excepţie.
Deşi contagiozitatea în acest val este extrem de mare, cazurile care ajung să fie internate în secţia de Boli Infecţioase sunt preponderent din spital, din alte secţii, şi reprezintă pacienţi cu co-morbidităţi, internaţi iniţial pentru boala de bază, peste care se suprapune virusul. Pe de altă parte, pacienţii internaţi prin UPU sunt, cei mai mulţi, nevaccinaţi.
În fiecare zi se prezintă zeci de pacienţi în unitatea de Primiri Urgenţe. Cei mai muţi dintre aceştia, spune medicul Oana Obretin-Popescu, şefa secţiei Boli Infecţioase, nu ar trebui să treacă de filtrul medicului de familie, pentru că nu pun probleme din punct de vedere medical.
„Vin trimişi de medicul de familie, pe motiv că e mai bine să-i vadă un specialist. Mulţi ar trebui să se oprească la medicul de familie, n-ar trebui să vină la spital, să ne aglomereze. Confirmarea o poate face şi medicul de familie, şi el poate testa şi poate înregistra în Corona-Forms“, a declarat dr. Obretin-Popescu, pentru „Adevărul“.
Pacienţii preluaţi din alte secţii ale spitalului, din momentul în care s-a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2, în schimb, constituie „grosul“ pacienţilor secţiei. Majoritatea sunt trataţi până când testele sunt negative şi sunt retrimişi în secţiile din care au fost aduşi, pentru a continua tratamentul bolii de bază.
„Aşa cum am mai spus de doi ani încoace, n-o să trecem uşor, trebuie să ne comportăm normal până la urmă, şi fiecare secţie trebuie să-şi ţină pozitivii, cred că se va ajunge şi aici“, a mai spus dr. Obretin-Popescu, menţionând că în cazul acestor pacienţi nu COVID-ul le pune medicilor din secţia Boli Infecţioase probleme, ci boala de bază a celor care ajung aici.
„Diferenţa e în continuare vaccinat/nevaccinat“
Deşi foarte mulţi pacienţi au făcut doza booster de vaccin anti-COVID-19 cu foarte multe luni în urmă, în continuare se observă rolul pozitiv al vaccinului, spune medicul.
„Diferenţa în continuare este vaccinat/nevaccinat. Toţi cei care au ajuns în stadii grave sunt nevaccinaţi. Ne mai spun pacienţii la UPU – «Păi, dar m-am vaccinat, de ce am făcut?». «Păi, da, ai făcut, dar eşti bine! Ai stat trei zile acasă, mai stai trei zile şi eşti bine». Diferenţa se vede. Noi ne uşurăm ca medici şi plecăm cu altfel de tratament, mai ales la cei cu trei doze, evoluţia lor este alta“, spune medicul.
Pacienţii din noul val vin cu simptome asemănătoare valului Omicron: dureri de cap, dureri de gât, febră. Formele sunt însă uşoare, în foarte puţine cazuri din acest val, chiar cele din Terapie Intensivă, fiind nevoie de oxigen.
„Sunt cu comorbidităţi, dar valul acesta nu prea pune probleme respiratorii“, a mai spus medicul. Tratamentul include şi terapie antivirală (se folosesc tratamente COVID precum Molnupiravir şi Kineret), însă spre deosebire de valurile precedente nu mai este nevoie la fel de des de antibiotic, pentru că mai puţine cazuri se complică şi cu infecţii bacteriene. Medicul Oana Obretin-Popescu spune că se aşteaptă că în următoarele patru-cinci săptămâni numărul de pacienţi să fie în continuare mare, însă speranţa personalului medical este aceea că cele mai multe cazuri vor fi cu forme uşoare de boală.
Pacienţii confirmaţi cu COVID-19 se pot prezenta, la Slatina, în Centrul de Evaluare şi Tratament Antiviral care funcţionează, şapte zile din şapte, în timpul zilei, în cadrul spitalului, unde vor fi evaluaţi de către un medic infecţionist şi unde li se poate recomanda, în primele zile de boală şi dacă prezintă indicaţii, inclusiv terapie antivirală.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2
Din 25 iulie, în R. Moldova începe imunizarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID-19