Câte amenzi au aplicat jandarmii şi poliţiştii la protestul neautorizat de la Slatina. Numărul ar putea creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
protest slatina

Protestul la care s-au adunat aproximativ 500 tineri, desfăşurat marţi-seara, 30 martie 2021, la Slatina, s-a soldat şi cu aplicarea de amenzi.

UPDATE: Şi poliţiştii au amendat zeci de protestatari care au încălcat legislaţia din domeniul prevenirii răspândirii noului coronavirus, cele mai multe pentru că s-a depăşit ora la care este permisă deplasarea fără restricţii.

„În urma verificărilor efectuate în seara zilei de 30 martie a.c., au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoare de 16.250, dintre acestea 32 referitoare la deplasarea în intervalul 22:00-05:00, în valoare de 6.250 de lei şi 5 pentru nepăstrarea distanţării fizice şi a normelor de protecţie individuală în valoare de 10.000 de lei, dar şi 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială şi ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 300 de lei“, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt.

Ştirea iniţială

Protestul tinerilor ieşiţi în stradă în municipiul Slatina cu intenţia declarată de a demonstra că „se poate şi la noi“ şi fără revendicări clare s-a soldat cu amendarea mai multor participanţi. Jandarmii au aplicat sancţiuni celor care au renunţat la mască, însă s-a sancţionat şi încălcarea restricţiilor de deplasare, având în vedere faptul că protestul s-a încheiat în jurul orelor 23.00 (în condiţiile în care restricţiile de deplasare se impun de la ora 22.00). Jandarmii olteni i-au însoţit pe tineri pe străzile Slatinei în deplasarea acestora pe trotuarele principalei artere rutiere din municipiu. Nu au avut loc incidente, spun reprezentanţii jandarmilor.

„Efective din cadrul Jandarmeriei Olt au fost mobilizate în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă pentru exercitarea dreptului constituţional la liberă exprimare şi au monitorizat permanent respectarea de către participanţi a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID 19.

Permanent, echipele de dialog ale Jandarmeriei Olt le-au comunicat participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele nerespectării acestora. Protestul s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără evenimente majore“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt.

Amenzile aplicate de către jandarmi însumează 10.600 lei. „În principal, acestea au fost aplicate pentru nedeclararea manifestaţiei, desfăşurarea acesteia în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. De asemenea, s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane. Menţionăm că în urma protestului nu au existat incidente între protestatari şi forţele de ordine“, mai precizează reprezentanţii IJJ.

Este foarte posibil ca numărul amenzilor să crească în următoare ore, după ce imaginile srprinse de jandarmi marţi-seara vor fi analizate. „În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care au încălcat legea“, au mai transmis jarndarmii.

Vă recomandăm şi: 

Peste 100 de tineri s-au adunat, marţi-seară, să protesteze la Slatina. A fost a treia încercare după două nereuşite VIDEO

Răscoala anti-COVID cu doi răzvrătiţi şi trei curioşi la Slatina. „Toată ziua mass-media arată cazuri de mortăciuni“ VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite