Cârciumile şi restaurantele din Slatina anilor 1900. Oamenii petreceau cu toţii cot la cot, indiferent de clasa socială
0Slatina de la începutul anilor 1900 oferea locuitorilor săi o viaţă plină de culoare. Oraşul era împânzit de cârciumi şi restaurante, fiecare adresându-se doar teoretic unui anume segment social, dar frecventate practic de oameni din toate păturile sociale.
În Slatina „de altădată” au existat numeroase cârciumi şi restaurante de sine stătătoare care au funcţionat în diverse puncte ale oraşului. Aflat la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Craiova, Slatina avea constant parte de un număr însemnat de străini aflaţi în tranzit care căutau un loc la îndemână unde să mănânce şi să bea bine, la preţuri acceptabile. Iar oraşul, unul liniştit – de provincie, dar cochet şi curat, nu ducea lipsă de asemenea localuri.
Aurelia Grosu, arheolog şi doctor în istorie la Muzeul Judeţean Olt, spune că unul dintre cele mai căutate restaurante de la începutul anilor 1900 a fost ”Unirea”. Amenajat pe strada Lipscani, la parterul propriei case de către Eduard Rosman, localul a fost gândit iniţial ca un restaurant micuţ atât cât poate reprezenta o încăpere de casă, dar, ulterior, s-a transformat într-un restaurant-bodegă.
”Priceperea lui Rosman în afaceri este dovedită şi de faptul că restaurantul său asigura antreurile pentru balurile desfăşurate la Clubul subofiţerilor (actualul cinematograf Victoria, n.a.), aflat ceva mai sus, tot pe Liscani, sau la Casa Armatei de pe strada Ionaşcu. Era ceea ce astăzi am numi o firmă de catering”, afirmă muzeograful Aurelia Grosu.
Nu putem vorbi însă despre restaurante şi cârciumi fără a aminti de ”Restaurantul lui Vulpe”. Acesta se afla în piaţa extinsă a oraşului, modernizată în 1936. Localul s-a bucurat de o mare faimă timp de decenii, afacerea tatălui fiind continuată apoi de fiu.
”La Vulpe veneau negustorii de pe strada Carol/Dinu Lipatti după ce închideau prăvăliile la prânz - la o gustărică, înainte de a merge acasă pentru a servi masa. Dacă restaurantul era frecventat mai cu seamă de lumea subţire, bodega şi berăria atrăgeau clienţi în fiecare seară, dornici să mănânce şi să bea ieftin, dar şi bine. Piesa de rezistenţă era grătarul, concurat de mititei, stropiţi din belşug cu bere, devenită extrem de populară după anii 1880. O reclamă a vremii ne informează că <Berea Sleeping-Car din fabrica Bragadiru şi Fiu, este cea mai bună bere din ţară>. Porţiile de mâncare erau mari, gustoase şi ieftine; o fleică costa 40 bani, o vrăbioară 80 de bani, un cârnat patrician - 40 de bani, un fel de mâncare cu sos între 40 şi 80 bani, cele de 80 de bani fiind mâncărurile de păsări, vânat, pescărie”, spune Aurelia Grosu.
O singură cârciumă mai rezistă timpului în Slatina - ”Berăria din Centru”
Mai frecventate decât restaurantele erau cârciumile. Acestea erau răspândite în mai toate colţurile urbei. Dintre toate însă, la acest moment doar una continuă să mai existe, aceasta fiind amplasată exact în acelaşi loc ca acum o sută de ani – lângă sediul Poliţiei Judeţene, la intersecţia străzilor Lipscani cu Mihai Eminescu, faţă-n faţă cu actualul restaurant ”Capitol”. La acea vreme, locul purta numele "Casa Hanciu" sau "Berăria din Centru".
Cea mai circulată stradă la începutul anilor 1900, vreme de decenii la rând, a fost cea care mergea de la podul Olt până la gară. Grosul caselor erau grupate însă lângă podul peste râul Olt inaugurat la 1891, primul pod construit din fier peste un râu intern din ţara noastră. Dat fiind că zona se afla la intersecţia unor artere intens circulate, trei au fost cârciumile ce au rămas menţionat de memora colectivă autohtonă, dar şi de istoria locală. Este vorba despre ”La Fraţii Cepăreanu”, iar, pe colţul opus - ”La cârciuma Olteniei” a lui Stănescu, nu întâmplător numită ”Încurcă lume”.
În spatele statuii Ecaterina Teodoroiu se afla cârciuma lui Gheorghe Colonel, un inimos susţinător al echipei de fotbal Oltul, cunoscută şi sub numele de ”Tarapanaua fotbaliştilor”. Aici se întâlneau, după fiecare meci, suporterii şi membrii echipei de fotbal de atunci Oltul, ale căror chefuri ţineau până dimineaţa.
”La începutul străzii Lipscani, în vecinătatea sediului Primăriei, la parterul casei lui Costea Marin, a funcţionat o bodegă şi un magazin de coloniale <La Dicuţa>, unde, contrar obiceiului, nu existau scaune: servirea se făcea rapid, pentru oamenii grăbiţi. La începutul secolului al XX-lea, se impun berăriile, odată cu adoptarea berii de către români, privită la început cu reticenţă, pentru că vinurile autohtone satisfăceau toate gusturile”, afirmă muzeograful Aurelia Grosu.
O altă cârciumă de renume, aceasta pentru că era amplasată în centrul urbei, vizavi de grădina publică Principesa Maria (actualul Parc ”Eugen Ionescu”), a fost ”La izvorul cu bere” de la parterul Hotelului ”Cosma”, ridicat lângă sediul din prezent al BNR. Aici se sta până spre dimineaţă, negustorul Nicola Cosma - ”propritarul” - ştiind cum să îşi ţină clienţii aproape. Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a petrecut, se spune, o săptămână la berăria lui Cosma, pe care o şi menţionează în schiţa „Amicii”. În plus, restaurantul lui Cosma era dotat cu aparat de proiecţie cinematografică - filmul, la început mut şi, mai apoi - vorbit, atrăgând ca un magnet clientela.
”Din fericire, în zilele noastre putem să vedem cum se reînnoadă tradiţia vechii berării Hanciu, situată într-un punct de mare vizibilitate (”Berăria din Centru”, aflată vizavi de sediul actualului restaurant ”Capitol”, fostul magazin Auto-Moto-Velo, n.r.). Arhitectura casei, cu balcoane din zidărie, sacnasiul din arhitectura orientală, savuros evocate de Filimon Sârbu în ,<Ciocoii vechi şi noi>, oferă un plus de personalitate locului. Aici, berea se servea la halbă, ţap şi Regală, însoţită de <mezelicuri> (aperitive, n.r.) oferite din partea casei”, mai afirmă muzeograful Aurelia Grosu de la Muzeul Judeţean Olt.
Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:
FOTO Slatina anilor 1900: trotuare pavate cu bazalt, baluri ale ofiţerilor şi o atmosferă boemă
Se încarcă comentariile...
