FOTO VIDEO Ziua Regalităţii: adevărata semnificaţie a zilei de 10 Mai, explicată de unul dintre cei mai cunoscuţi regalişti
010 Mai, astăzi cunoscută drept „Ziua Regalităţii”, a fost sărbătoarea naţională a ţării noastre timp de 81 de ani, din 1866 şi până în 1947, ea câştigând în primii 15 ani trei semnificaţii ce au impus-o definitiv în conştiinţa naţiunii. Gheorghe Atanasescu, unul din cei mai cunoscuţi regalişti din Olt, spune că, de aproape 70 de ani, comuniştii au făcut totul pentru a face uitată această zi-simbol.
Gheorghe Atanasescu este, la cei 62 de ani, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai monarhiei din judeţul Olt. Şi-a apărat şi susţinut convingerile atât înainte de 1989, dar şi ulterior. Datorită firii sale ”rebele”, Atanasescu a avut multe de suferit. Comuniştii l-au prigonit şi i-au pus beţe în roate cu orice ocazie. A absolvit Şcoala Tehnică de Proiectanţi din Slatina şi, ulterior, Facultatea de Metalurgie din Bucureşti, dar, în cursul vieţii, şi-a descoperit, cum spuneam, preocupări de cu totul altă natură, găsindu-şi libertatea de exprimare cu ajutorul cuvântului, al cărbunelui, al aparatului de fotografiat şi al pensulei.
În ciuda tuturor opreliştilor, Gheorghe Atanasescu nu a încetat să creadă că steaua monarhiei ar putea străluci din nou în ţara noastră. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, el consideră că românii trebuie să-şi cunoască adevărata istorie şi nu pe cea impusă de autorităţile de la Bucureşti, indiferent de culoarea politică avută.
”De aproape 70 de ani, propaganda comunistă face totul pentru a falsifica istoria şi pentru a face uitată această zi-simbol, impunând adoptarea unor alte date ca sărbătoti naţionale, date care nu au avut şi nu au în ele importanţa încărcării semnificative a unei astfel de zile. Incultura istorică în care a fost ţinut poporul român, şi care este una dintre caracteristicile oricărui regim dictatorial - cu precădere al celui comunist, face să nu se ştie, în general, care sunt cele trei criterii, corespunzând a trei tipuri de state, după care se stabileşte ziua naţională în lume”, susţine Atanasescu.
Acesta spune că, pentru statele care au un trecut istoric independent stabilit încă din epoca medievală şi care şi-au păstrat regimul monarhic, sărbătoarea naţională este considerată ca fiind ziua de naştere a suveranului domnitor. Acest lucru este valabil şi azi în ţări precum Danemarca, Lichtenstein, Nepal, Olanda, Suedia ş.a. Pentru alte state, care şi-au schimbat forma de guvernământ ori şi-au câştigat independenţa în urma unei revoluţii, sărbătoarea naţională e socotită ziua în care s-a declanşat răsturnarea de situaţie, cum este cazul Algeriei, Franţei sau fostei U.R.S.S. Alta este situaţia în cazul marii majorităţi a statelor lumii a căror independenţă este plasată mai ales în ultimele două secole şi unde sărbătoarea naţională este considerată ziua în care a fost proclamată independenţa: Angola, Bangladesh, Bolivia, Chile, Filipine, Iordania, S.U.A., Venezuela etc.
Cum a fost aleasă ziua naţională în ţara noastră
În ţara noastră, dar nu numai, situaţia a fost schimbată şi aceasta nu din voinţa poporului roman neapărat, ci din cauza unor forţe externe. Totul a avut loc după proclamarea Republicii Populare România de către regimul comunist aservit Moscovei.
VIDEO: Parada de 10 mai 1897 condusă de regele Carol I al României:
”În cadrul politicii populare de deznaţionalizare făţişă şi directă din anii 1948-1958, sărbătoarea naţională de la noi nu devine nici 24 ianuarie, care avusese acest statut între anii 1860 şi 1865, şi nici aşa cum ar fi fost normal pentru un regim republican - 30 decembrie, fiecare dintre ele fiind considerată a fi prea <nationalist>, în special prima. Să nu uităm că Hora Unirii era un cântec interzis, fredonarea lui putând duce la imediata arestare a celui vinovat de acest delict! A fost aleasă data de 23 august care, prin falsificarea grosolană a adevărului istoric, a fost numită <Ziua eliberării României de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roşie>”, spune Atanasescu.
De-a lungul anilor, cu toate că data a rămas aceeaşi, s-au modificat însă denumirea şi semnificaţia momentului: după 1960, Armata Roşie a fost eliminată din titulatură pentru ca, apoi, prin 1970, românii să afle că eliberarea României a fost făcută de ”insurecţia armată”, iar, ulterior, aceasta s-a transformat în ”revoluţie antifascistă” şi, apoi - ”antiimperialistă”, aducând totodată ”eliberarea naţională” şi pe cea ”socială”.
Ce s-a întâmplat în realitate la 1 Decembrie
Atanasescu spune că, în toamna lui 1990, puterea neocomunistă nu a îndrăznit să menţină 23 august ca sărbătoare naţională, cu toată nostalgia şi dragostea pentru aceasă data a liderilor noii puteri. Acesta afirma că, în toamna menţionată, atât cei care au luptat cu adevărat pentru răsturnarea dictaturii comuniste, dar şi cei care au beneficiat de pe urma acelei situaţii ajungând în Parlament, au pus problema proclamării, ca zi naţională, a datei revoluţiei române. Neînţelegerile au intervenit şi de această data, beneficiarii noii situaţii susţinând data de 22 decembrie - ziua fugii cuplului prezidenţial şi a constituirii F.S.N., cu autopropusul său preşedinte. Dar cei care s-au ridicat primii la luptă în Bucureşti şi au avut de suferit pentru aceasta au fost de părere că data zilei naţionale ar fi trebuit să fie ziua de 21 decembrie. Timişorenii au venit cu varianta zilei de 20, când ei au reuşit să elibereze oraşul, în timp ce alţii au propus data de 16 decembrie - când a fost aprinsă flacăra protestului popular.
Gheorghe Atanasescu (foto dr.) este convins că, indiferent ce dată ar fi fost adoptată atunci ca sărbătoare naţională, ea tot ar fi avut o conotaţie politică anticomunistă evidentă, astfel că cel care a venit cu ideea adoptării zilei de 1 Decembrie ca sărbătoare naţională a fost Ion Iliescu, liderul FSN.
”Desigur, 1 Decembrie este o dată foarte importantă în istoria ţării noastre. Despre ea se spune că reprezintă momentul desăvârşirii unităţii naţionale, lucru care nu este decât parţial adevărat. Trecând peste faptul că, zeci de ani, propaganda comunistă a rezumat întregirea României la actul de la 1 decembrie omiţând actele de la 27 martie şi 28 noiembrie acelaşi an, între cele trei date-etape ale aceluiaşi proces, şi care ar trebui sărbătorite în mod egal, există deosebiri marcante. Pe când actele votate la început de reprezentanţii populaţiei din Basarabia şi din Bucovina, care prevedeau unirea cu ţara-mamă, s-au transpus imediat în realitate politică, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu actul de la 1 decembrie. Timp de luni de zile, aproape jumătate din populaţia din Ardeal a continuat să fie menţinută sub stăpânirea statului maghiar. Doar după lupte grele, purtate până în toamna anului 1919 de Armata Regală Română pe teritoriul statului maghiar, s-a ajuns la eliberarea tuturor teritoriilor româneşti. Cu remarca că numai Tratatul de pace de la Trianon consfiinţeşte graniţa româno-ungară şi că, prin acest tratat, unele zone cu populaţie majoritar românească rămân în Ungaria. Deci, 1 Decembrie 1918 rămâne unul dintre cele mai înălţătoare şi mai frumoase momente ale istoriei noastre moderne, dar nu reprezintă împlinirea unităţii noastre naţionale, ci numai exprimarea dorinţei unor reprezentanţi ai populaţiei româneşti locuitoare a Regatului Ungariei din ceea ce fusese Imperiul Austro-Ungar, de a se uni cu Regatul României. 1 decembrie 1918, ca şi 27 martie, ca şi 28 noiembrie, reprezintă fundamentul juridic prin care statul român a putut să revendice şi să impună, ulterior, unirea”, susţine Atanasescu.
Cele trei motive ca ziua naţională a României să fie 10 Mai
Omul de cultură Gheorghe Atanasescu crede că există trei motive puternice ce ar determina schimbarea sărbătorii noastre naţionale de la 1 Decembrie, la 10 Mai – zi care, dealtfel, a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României timp de nu mai puţin de 81 de ani.
În primul rând, spune sursa citată, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este ales domn al ţării în urma plebiscitului din 2-8 aprilie 1866. Câteva zile mai târziu, respectiv la 10 Mai, prinţul - ajuns la Bucureşti după o primire triumfală şi Te-Deum ţinut la Mitropolie, este condus în incinta Camerei unde depune jurământul de a păzi legile Principatelor Unite, de a le menţine drepturile şi de a apăra integritatea teritoriului. În scurta alocuţiune pe care a rostit-o în continuare, cel care din acel moment a devenit Principele Carol I a subliniat: ”Punând piciorul pe acest pământ, am devenit român!”. În anul următor, parlamentul stabileşte ca ziua naţională să fie celebrate la 10 Mai. Până atunci, obiceiul era ca sărbătoarea naţională să fie ziua de naştere a suveranului, Carol I născându-se la 8 aprilie 1838, dar el nu a acceptat ideea ca ziua naţională să fie data naşterii sale ca principe german, ci a vrut ca aceasta să fie cea a ”naşterii” ca principe roman - 10 Mai.
În al doilea rând, tot în luna mai, dar 11 ani mai târziu, repectiv la 4 aprilie 1877, este semnată Convenţia româno-rusă, prin care se permitea trecerea armatelor ţariste peste teritoriul principatelor pentru a lupta în Balcani. La 12 aprilie acelaşi an, Rusia declară război Turciei şi armatele sale trec din Basarabia trec imediat graniţa. Dezarmarea generală a Convenţiei româno-ruse în toate capitalele europene determină guvernul Brătianu şi pe Principele Carol I la o maximă prudenţă în acţiuni ostile faţă de Poartă pentru a nu compromite interesele vitale ale ţării. Turcii vor începe acţiunile militare împotriva teritoriului românesc prin bombardarea Brăilei, dar primele lupte adevărate au loc, peste câteva zile, la Calafat şi Olteniţa. Ca răspuns la aceste acţiuni, Adunarea Deputaţilor adoptă, la 29 aprilie 1977, o moţiune prin care se declară starea de război între principate şi Imperiul Otoman, lăsând guvernului libertatea să decidă momentul în care să proclame independenţa. Începând cu 4 mai, presa radicală începe să preseze guvernul pentru a proclama independenţa.
La 9 mai 1877, deputatul radical-liberal Nicolae Fleva interpelează Guvernul în Adunarea Deputaţilor dacă acesta a comunicat oficial tuturor puterilor ruperea relaţiilor cu Turcia şi, ca urmare a acestui fapt, că România se consideră independentă. Fleva a mai întrebat dacă a fost rechemat agentul diplomatic de la turci şi dacă a fost notificată oficial starea de război. Răspunsul lui Kogălniceanu cum că ”suntem o naţiune independentă” provoacă o mulţime de ovaţii. Faţă de această poziţie, deputaţii vor vota o rezoluţie prin care se consfiinţeşte ruperea relaţiilor de suveranitate faţă de poarta otomană şi se proclamă independenţa de stat.
Pe 10 Mai, după ce şi membrii celeilalte camere, Senatul, votează şi ei Legea Independenţei, reprezentanţii celor două Camere se îndreaptă, însoţiţi de o zgomotoasă mulţime, către Palatul Cotroceni, unde Principele Carol I semnează imediat actul de independenţă adus de parlamentari, act care, din acel moment, devine juridic valabil. Toţi urcă entuziaşti pe Dealul Mitropoliei şi ascultă Te-Deum-ul. De sesizat că data valabilă a independenţei nu este 9 mai, ci 10 Mai şi aceasta deoarece niciun act, în nicio ţară cu sistem bicameral, nu contează ca fiind votat decât în momentul în care ambele camere şi l-au însuşit, iar puterea Legii este dată doar după semnarea sa de către Şeful Statului, indiferent dacă acesta este monarh sau principe. ”După ce Carol I a autentificat actul de independenţă de la 10 Mai, România a intrat în rândul naţiunilor care, cucerindu-şi independenţa faţă de alte state, îşi au sărbătoarea naţională în această zi crucială a destinului lor”, afirmă Atanasescu.
10 Mai, ziua când România a devenit Regat
Un al treilea motiv ce ar reprezenta un motiv întemeiat pentru ca ziua de 10 Mai să redevină sărbătoare naţională este dat, susţine Gheorghe Atanasescu, de încoronarea lui Carol I şi a Elisabetei ca primii Regi ai României. Ridicarea României la rangul de regat fusese avută în vedere încă de la proclamarea independenţei la 10 mai 1877, nu ea nu a putut fi înfăptuită imediat din cauza opoziţiei majorităţii statelor europene chiar faţă de statutul de independenţă. Într-un final, independent României a fost acceptată la Conferinţa de pace de la Berlin de cele mai multe cancelarii decât după ce Constituţia a fost modificată în sensul recunoaşterii dreptului la cetăţenia română şi pentru locuitorii care aparţin şi altor confesiuni decât celor creştine.
Încă de la 28 februarie 1881, Vasile Boerescu arătase Principelui Carol dorinţa membrilor guvernului de a proclama Regatul mai devreme decât se avusese în vedere, deoarece pentru recunoaşterea acestuia se întrevedeau noi complicaţii şi ingerinţe internaţionale care se doreau, astfel, devansate şi anihilate. Se propunea 8 aprilie, ziua de naştere a Prinţului, care coincidea cu cea a plebiscitului din 1866 care îl proclamase ca domnitor. Numai că, pe 14 martie, conservatorul Titu Maiorescu lansează în Cameră un virulent atac împotriva guvernului liberal pe care Dinastia nu se va putea sprijini niciodată. În urma onor furtunoase dezbateri parlamentare, miniştrii sosesc la Palat şi solicită proclamarea Regatului în acea zi. Carol I încearcă să tempereze lucrurile, dar Brătianu şi toţi miniştrii sunt intransigenţi şi obţin acordul Principelui. La reluarea şedinţei Camerei, în după-amiaza zilei de 14 martie, generalul Lecca propune proclamarea imediată a Regatului României. În unanimitate şi cu un entuziasm indescriptibil, Camera votează moţiunea. Senatul, în acelaşi entuziasm, votează şi el Legea ridicării României la rangul de Regat. Apoi membrii celor două camere, împreună cu mitropoliţii şi episcopii, însoţiţi şi de mulţimea care aflase vestea, se duc la Palat unde sunt primiţi în Sala Tronului unde, prin semnarea Legii de către Carol I, România devine regat.
”Atât oamenii politici, dar şi cetăţenii, doreau ca ceremoniile fastuoase ale încoronării să aibă loc în ziua de 10 Mai, aceasta pentru a o lega de Ziua Naţională. Carol I este rezervat în privinţa încoronării, dar dorinţa oamenilor politici era de a se sublinia că, dincolo de realizarea de atunci a statului român modern, stătea o veche tradiţie că România nu a apărut pe harta Europei în a doua jumătate a acelui secol, aşa cum erau tentate să creadă cancelariile europene, ci a reprezentat o veche şi glorioasă tradiţie a acestor locuri. Politicienii insistă pe lângă rege pentru comandarea unor coroane extrem de scumpe, dar Carol I cere ca, pentru sine, să se execute la arsenal o coroană de oţel executată dintr-unul din tunurile capturate la Plevna, iar, pentru Regină, comandă o coroană simplă din aur la o casă de bijuterii. În ziua de 10 Mai 1881, într-o ceremonie solemnă ţinută la Mitropolie în prezenţa suveranilor, coroanele sunt aduse de 4 generali şi sfiinţite de către cei 2 mitropoliţi. În după-amiaza aceleiaşi zile, în Sala Tronului de la Palatul Cotroceni, Coroanele sunt predate oficial Regelui şi Reginei”, încheie Atanasescu.
Ziua de 10 mai, datorită acestei triple semnificaţii în istoria modernă a României, a purtat numele ”Ziua Triplei Coroane”. Ultimul an când Ziua Naţională a ţării a fost sărbătorită la 10 mai a fost în 1947. Anul acesta, 2015, este primul când această sărbătoare naţională este din nou celebrată după 68 de ani.
Iată câteva fraze din discursul oficial al regelui Carol I de la înălţătorul moment relatat mai sus: ”O primesc (coroana, n.r.) ca pe un testament al independenţei şi puterii României. Ea va fi o mărturisire despre timpurile grele şi glorioase prin care împreună am trecut şi va aminti generaţiilor viitoare despre eroismul părinţilor lor şi despre unirea ce a domnit între prinţ şi popor. Însă, cea mai frumoasă coroană pentru Regină şi pentru mine este şi va fi dragostea şi încrederea poporului căruia i-am consacrat toate gândurile şi sentimentele noastre… Trăiască scumpa noastră Românie încoronată azi prin propriile sale merite!”.
Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:
Ziua Regalităţii. 10 Mai, ziua cu triplă semnificaţie istorică
Se încarcă comentariile...
