FOTO Slatina anilor 1900: trotuare pavate cu bazalt, baluri ale ofiţerilor şi o atmosferă boemă
0
Fără a fi unul dintre centrele urbane de primă mărime ale ţării, Slatina a fost şi continuă să rămână un oraş cu o fizionomie inconfundabilă. În urmă cu aproape o sută de ani, urbea de pe Olt era deja în plin avânt al dezvoltării sale şi se distingea prin străzi modern construite pentru acea vreme, clădiri pline de personalitate şi o atmosferă boemă omniprezentă în special pe străzile din centru.
Etapele de evoluţie a Slatinei sunt tot atâtea trepte pe drumul afirmării sale: la începuturi - punct de vamă (20 ianuarie 1368), apoi târg şi oraş domnesc (sfârşitul secolului XV - începutul secolului XVI), comună urbană, şi, în fine, municipiu (27 iulie 1979). Slatina a fost una dintre primele aşezări cu caracter urban atestate pe teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre, cel mai vechi document intern românesc fiind privilegiul acordat de către domnitorul Vladislav Vlaicu saşilor braşoveni pe 20 ianuarie în 1368, când menţionează „Slatina” ca punct de vamă.
La începutul secolului XX, conturul Slatinei - cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau: Pârliţii, Brebenii, monastirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. În acest perimetru se distingeau următoarele “cartiere”: centrul oraşului, Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul Viilor, totul însumând aproximativ 42 de străzi, unele dintre ele cu trotuare pavate cu bazalt pe o întindere liniară de 1.580 metri. Centrul oraşului avea forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte, latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord - de Dealul Sopot. Practic, zona de case se întindea de la Podul Olt şi până în locul unde se află acum fostul magazin "Oltul", pentru că, până la Gară, exista doar o uliţă şi câteva case răzleţe.
Cât despre populaţia Slatinei la acel moment, putem menţiona că, în 1899, evidenţele indicau 8.150 de persoane, pentru ca, în 1912, numărul locuitorilor să ajungă la 9.825. Acum, Slatina numără în jur de 70.000 de persoane, în scădere faţă de anul 1992, când erau aproximativ 80.000 de locuitori.
”Epoca modernă a fost una de avânt economic pentru Slatina. Oraşul s-a afirmat ca un important centru comercial şi de comunicaţii. Să nu uităm că aici s-a construit primul pod stabil peste un râu intern din Ţara Românească, mai întâi din lemn:1845-1847, şi, apoi, din metal: între 1888-1891. Tot pe la Slatina s-a inaugurat, la 15 ianuarie 1875, tronsonul liniei ferate care lega Bucureştiul cu Banat, prin staţiile de gară Piteşti – Slatina – Craiova - Vârciorova. Imaginea oraşului se definitivează la finele secolului XIX şi începutul secolului XX cu ansambluri de clădiri publice reprezentative, cu o piaţă, parcuri şi străzi, negustorii şi comercianţii locali contribuind la modernizarea sa intensivă”, a declarat Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.
“Şcoala de băieţi Ionaşcu”, model de rezistenţă peste ani
În mod paradoxal, cea mai lungă stradă de la începutul sec. XX - strada Bucureşti, considerată un fel de bulevard, se întindea de la Podul Olt - aflat la intrarea în municipiu, străbătea oraşul de la est la vest, şi cuprindea, pe o lungime de aproape 1 kilometru, nu mai puţin de 132 de case, având drept punct final imobilul Palatului Administrativ, actualul sediu al Muzeului Judeţean Olt. Străzile ce formau pe atunci centrul Slatinei - respectiv Lipscani, Dinu Lipatti ş.a. - fuseseră pavate cu piatră din bazalt, cea mai nouă metodă de construire/amenajare a unei străzi la acea vreme. Strada Bucureşti, acum segmentată în mai multe străduţe, încă mai păstrează traseul iniţial, deşi are un alt nume – strada George Poboranu. Între 1888 - 1891, inginerul Davidescu va construi la începutul străzii - la vadul Slatinei, primul pod de fier peste un râu intern românesc. Pe lângă valoarea utilitară şi estetică, podul de la Slatina se constituie în prima încercare de materializare autohtonă a arhitecturii metalului, lansată cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris din anul 1889. În perioada interbelică, porţiunea din strada Bucureşti aflată între Grădina Publică (părculeţul din faţa Muzeului Judeţean acum) până la Palatul Comunal (Primăria din prezent, n.a.) va primi numele lui Constantin Dissescu (azi - Mihai Eminescu).
O stradă care şi-a păstrat numele şi acum este strada Ionaşcu, care, înainte de a avea acest nume, i se spunea „Uliţa Boiangiilor” deoarece aici locuiau numai boiangii (vopsitori de lână, n.a.) şi cojocari. Pe această stradă, din averea lăsată oraşului de către negustorul Ionaşcu şi soţia sa - Neaga, se construiesc biserica şi şcoala ce vor lua acelaşi nume în amintirea fondatorului, şi, abia ulterior, strada a luat numele “Ionaşcu”. Dealtfel, "Şcoala lonaşcu" a fost una dintre cele mai bune şcoli din ţară, pregătind zeci de generaţii de elevi cu renume în civilizaţia naţională. „Şcoala mare din vale”, cum era cunoscută, a funcţionat, cu mici întreruperi, până în anul 1894 când se demolează şi se construieşte un local cu o arhitectură deosebită – „Şcoala de băieţi nr. 1 Ionaşcu” (actualul sediu al Casei Corpului Didactic).
Cum a fost demolat un palat pentru a face loc unui bloc
De-a lungul anilor, în Slatina s-au încăpăţânat să reziste timpului şi vicisitudinilor celor aflaţi la conducerea ţării - puşi pe demolat orice şi oricând, clădiri care impresionează şi acum. Sediul Colegiului Naţional “Radu Greceanu”, ridicat pe strada Gimnaziului, a fost ridicat în 1884 şi se numea Gimnaziul „Radu Greceanu”, unitate etalon a învăţământului slătinean şi chiar naţional. În pericol de a se desfiinţa în anul 1901, gimnaziul se întăreşte an de an şi devine liceu.
Foto
Una dintre străzile ce făceau parte din centrul Slatinei la finele sec. XIX – înc. sec. XX a fost Strada Primăriei, care începea din strada lonaşcu şi se întindea până la Grădina Publică (părculeţul din faţa Muzeului Judeţean Olt acum, n.a.), şi avea o lungime de 500 de metri, cuprinzând 53 de case. După ce primăria se va muta în propriul sediu – “Palatul Comunal”, unde funcţionează şi astăzi, strada va primi numele “Carol”. Pe această stradă Carol, în apropierea Catedralei, se afla casa dr. Gheorghe Kitzulescu, o construcţie ce se remarca prin eleganţă şi proporţie într-o fericită îmbinare a stilului neoclasic italian. Decoraţia exterioară - coloane, frize în stucatură, se completa perfect cu cea interioară. Trecutul acestei case, demolată în anii 1980 pentru a face loc unui banal bloc cu patru etaje, este strâns legat de activitatea binefăcătoare, ştiinţifică, umanitară şi socială a dr. Gheorghe Kitzulescu, precum şi a multor personalităţi care i-au trecut pragul: George Enescu, Dinu Lipatti, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, Tudor Arghezi, savantul Gheorghe Marinescu etc., se precizează pe site-ul Muzeului Judeţean Olt.
Cum arătau zilele de sărbătoare în Slatina anilor 1900
“Punctul 0” al Slatinei de acum o sută de ani era reprezentat de cele trei case de pe Strada Palatului, care avea atunci o lungime de 234 metri. Strada trecea prin faţa Palatului Administrativ (actualul Muzeu Judeţean), construit aici în anul 1887 şi care adăpostea, din lipsă de spaţiu, şi alte instituţii proprii unei capitale de judeţ - Tribunalul, Revizoratul Şcolar şi Protoieria. Amplasat într-o poziţie dominantă, unde se întretăiau cele mai circulate străzi din Slatina (Bucureşti, Lipscani şi Carol), Palatul Administrativ reprezenta la vremea respectivă cea mai importantă clădire a oraşului. Pentru a fi şi mai mult pusă în valoare, autorităţile iau măsuri pentru a crea în jurul impozantei clădiri un spaţiu adecvat, astfel că se expropriază casele din faţa sa "care ajunseseră în stare de ruină şi aduceau un aspect urât oraşului”, şi se amenajează o frumoasă Grădină Publică. Aceasta, având multă verdeaţă, alei, bănci şi chioşcuri, anima zilele de sărbătoare ale slătinenilor cu muzică de fanfară şi alte activităţi de divertisment specifice locului.
În anul 1908 se va construi lângă Palatul Administrativ cea mai reprezentativă bancă din Slatina - Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale (clădire ce a adăpostit, până cum câţiva ani, filiala slătineană a BNR). În vecinătatea Palatului Administrativ se afla casa Fântâneanu (care există şi azi, dar într-o avansată stare de degradare), în care a funcţionat o vreme şi Prefectura. Membrii familiei Fântâneanu au deţinut funcţii importante în viaţa politică a Slatinei şi a judeţului.
Strada Lipscani - centrul Slatinei
Cea mai frecventată arteră a fost însă Strada Lipscani. Având o lungime de 364 metri şi 93 de case, aici se concentra activitatea comercială a unui oraş de mici meseriaşi şi negustori. Strada oferă un exemplu tipic de stradă comercială: prăvălie lângă prăvălie, înşirate de la un capăt la altul al străzii, "cu tarabe în spre stradă pe care scoteau marfa şi noaptea o ridicau”. Pe o parte şi alta a străzii erau concentrate: o băcănie, o blănărie, două ceasornicării, patru cizmării, trei cojocarii, două croitorii, două farmacii, patru librării, tipografie, plăpumărie, marochinărie etc.
În ciuda faptului că ansamblul prezintă un tot unitar, cu prăvălii la parter şi locuinţe la etaj, frontul arhitectural reliefează o deosebită varietate stilistică. Nivelul superior este, în general, pus în evidenţă prin balcoane sau printr-o cornişă bogat decorată. Balcoanele pun în valoare linia faţadelor şi contribuie la îmbogăţirea decorativă a ansamblului prin delicata feronerie cu elemente caracteristice „artei 1900”. Slatina este unul dintre puţinele oraşe din ţară care mai conservă (cu unele modificări neinspirate) centrul vechi, unde strada Lipscani ocupă un loc aparte. Varietatea stilistică a faţadelor, ce îmbină clasicismul sobru cu efuziunile eclectice izvorâte din interpretarea marilor stiluri, conferă străzii şi astăzi armonie şi personalitate.
Centrul vechi al Slatinei, resuscitat de Primărie
“Slatina avea o atmosferă de oraş boem la începutul secolului XX. Se organizau baluri ale ofiţerilor la Clubul Ofiţerilor, găzduit de o clădire de pe strada Lipscani, dar şi baluri de binefacere în scop caritabil. Dealtfel, această stradă Lipscani era cea mai plină de viaţă în acea vreme deoarece aici era concentrată viaţa economică a Slatinei. Domnii şi doamnele îmbrăcau cele mai bune haine şi ieşeau după-amiaza şi seara la plimbare, discutau subiectele zilei de-a lungul întregii străzi Bucureşti până la Podul Olt şi înapoi, deci, erau cu totul şi cu totul nişte vremuri pe care acum cu greu ni le putem imagina, dar care au existat o perioadă lungă”, precizează Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt.
Începând de anul trecut, municipalitatea a demarat un amplu proces de “resuscitare” a Centrului Istoric pentru care se vor cheltui 78 de miliarde lei vechi. Proiectul are în vedere reabilitarea reţelelor subterane de canalizare, apă şi partea electrică, însoţite de pavare cu pietre cubice ca acum o sută de ani. La finele lunii august se preconizează finalizarea acestor lucrări pentru ca, apoi, să înceapă o altă etapă, mai de durată: găsirea unei soluţii şi pentru reabilitarea celor aproape 120 de clădiri istorice care mai există în acest perimetru.
Se încarcă comentariile...
