Bacalaureat 2022, proba obligatorie a profilului. Elevii: „Uşor!“. Profesor Matematică: „La Evaluarea Naţională, subiectele au fost mai echilibrate“ VIDEO

0
0
Elevii au ieşit cu zâmbetul pe buze de la a doua probă a bacalaureatului FOTO. A.M.
Elevii au ieşit cu zâmbetul pe buze de la a doua probă a bacalaureatului FOTO. A.M.

Subiecte accesibile la cea de-a doua probă a Bacalaureatului 2022, cea obligatorie a profilului. Atât candidaţii care au avut de răspuns cerinţelor la Matematică, cât şi cei care au susţinut proba la Istorie, spun că s-au descurcat mai bine decât la Limba Română, prima probă susţinută luni.

Tinerii care au susţinut marţi, 21 iunie 2022, proba obligatorie a profilului de la Bacalaureatul 2022 au ieşit din sălile de examen încrezători că vor obţine note bune, cel mai probabil chiar mai bune decât decât la prima probă. Subiectele li s-au părut uşoare, chiar surprinzător de accesibile la Matematică, spun foarte multe voci. 

„În comparaţie cu ce ne-a dat ieri la Română, astea la a doua probă au fost mai uşoare. Fără surprize“, am obţinut o primă reacţie de la absolvenţii care au susţinut proba la Liceul Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din Slatina. „A fost uşor, mi s-a părut uşor, de la la Mate-Info sunt. Subiectele au fost de dificultate medie. Pregătită nu pot să spun că am fost, au venit şi probele una după alta, mâine am Fizica, dar cred că va fi bine.  Eu vreau să dau la Criminalistică“, a spus o altă elevă, de la acelaşi liceu.

bacalaureat 2022 slatina - foto alina mitran

FOTO: A.M.

„Uşor, a fost uşor, cred că nota va fi peste cea de la Română. Ne-a picat „Secolul XX“, aveai ce să scrii, nimic dificil“, au confirmat şi candidaţii care au avut de „luptat“ cu o altă disciplină decât Matematica. Şi în cazul lor subiectele au fost fără „capcane“ şi au avut un nivel mediu de dificultate, după cum au apreciat absolvenţii.

Cum s-a încheiat a doua probă a BAC-ului 2022. „A fost uşor, mai uşor la Mate decât la Română“

Alt liceu, însă opinii similare. „A fost uşor. Nu a fost subiect care să nu fie accesibil. A fost mai uşor la Mate decât la Română. Avem nevoie de note bune, contează media şi la admiterea la facultate, dar nu în proporţie de 100%“, a spus o absolventă a Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ Slatina.

„În ultima perioadă s-au ales subiecte astfel formulate încât elevilor să le permită verificarea“

Profesorul Marius Perianu şi-a aşteptat la poarta şcolii elevii de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ pentru a discuta împreună pe marginea subiectelor de la Matematică. Mai toţi, absolvenţi de Mate-info, au ieşit veseli şi convinşi că notele vor fi mari.  În timpul discuţiilor s-a emis chiar opinia conform căreia subiectele ar putea fi chiar mai uşoare decât cele din 2017, an în care candidaţii de la BAC au fost „surprinşi“ cu cele mai accesibile subiecte din istoria examenului. Deşi cei mai mulţi candidaţi se bucură, de pierdut ar putea avea elevii buni, care au învăţat pe brânci în toţi cei patru ani şi care nu se pot evidenţia acum, având în vedere gradul scăzut de dificultate.

Iată ce a spus prof. Marius Perianu despre subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidaţii:

„Din discuţiile cu elevii, se pare că subiectele au fost destul de accesibile, copiii s-au descurcat, am sesizat chiar un sentiment de uşurare pentru ei. Să sperăm că notele vor fi bune, pe măsura efortului. Din câte se vede, lucrurile au stat uşor diferit faţă de Evaluarea Naţională, unde cumva subiectele au fost mai echilibrate şi în partea de jos şi în partea de sus, şi pentru note mai mari, dar şi pentru note de trecere a pragului de 5. Probabil explicabil şi pentru că examenul de Evaluare Naţională este şi un examen de clasificare, ajută la admiterea în liceu. Se pare că la Bacalaureat, cel puţin la Mate-Info, au stat destul de bine şi copiii care au fost pregătiţi şi au depus eforturi timp de patru ani de zile au reuşit să se descurce foarte bine“, a spus profesorul.

bacalaureat 2022 slatina - foto alina mitran

FOTO: A.M.

Modul cum sunt structurate subiectele îi ajută de ani buni pe candidaţi, a mai spus profesorul.  „La BAC, în ultima perioadă s-au ales subiecte care să fie astfel formulate încât elevilor să le permită verificarea. Practic formulările nu mai sunt de tipul  «calculaţi...» o anumită integrală, ci «arătaţi că integrala este egală cu... ». Astfel, elevii pot să se verifice şi pot să-şi regleze eventualele mici erori. Se pare că nu a fost ceva deosebit (n. red. - la subiectele de astăzi), dacă ar fi să tragă ceva atenţia, se pare că subiectul III -2 - c, asta înseamnă analiza de clasa a XII-a , respectiv integrale, acolo unde există o mică problemă, deşi clasică, una la care e nevoie de ceva mai multă atenţie“, a conchis profesorul. 

În judeţul Olt s-au înscris 2.323 candidaţi să susţină a doua probă a Bacalaureatului 2022, cea obligatorie a profilului, dintre aceştia 1.381 la Matematică, iar 942 la Istorie. Un candidat care susţinea proba la Liceul Teoretic „A.I. Cuza“ Corabia, dintr-o promoţie anterioară, a fost eliminat din examen, fiind surprins cu o fiţuică pe care o avea pe bancă, dar din care încă nu avusese timp să copieze. Şi ieri, la acelaşi liceu, a fost surprins un candidat care în acelaşi mod încerca să treacă cu bine proba, tot ieri un alt candidat fiind surprins, la Liceul Tehnologic Balş, cu un telefon. Cei trei nu mai pot continua în această sesiune examenul, însă nu se pot înscrie nici în următorii doi ani, drept pedeapsă pentru tentativa de fraudă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bacalaureat 2022 Olt. Profesor, despre subiectul care i-a luat pe candidaţi prin surprindere: „Se aşteptau la poezie, sau roman, sau basm“ VIDEO

Bacalaureat 2022. Baremul pentru proba obligatorie. Care sunt rezolvările la subiectele de la Matematică şi Istorie

Mai multe - Slatina

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite