Bacalaureat 2022. Profesor de istorie: „Subiectele au fost perfect echilibrate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de liceu au susţinut astăzi cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului 2022 Foto: Ioan Buciumar
Absolvenţii de liceu au susţinut astăzi cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului 2022 Foto: Ioan Buciumar

Cu o experienţă la catedră de peste trei decenii, Coneliu Riegler, profesor de istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală, a comentat pentru „Adevărul” subiectele date astăzi la Bacalaureat 2022.

În primul rând, subliniază profesorul, subiectele la Istorie au fost corect formulate, lucru care este foarte important.

„În al doilea rând, au fost de dificultate medie, aşa cum trebuie să fie la un examen naţional cum este bacalaureatul sau cum este admiterea la liceu. În al treilea rând, subiectele au verificat 80% din materie. Practic, elevii au fost trecuţi prin toată materia: le-au dat şi bătălii din Evul Mediu, le-au dat şi epoca modernă, le-au dat şi comunism şi totalitarism. Absolut toate temele importante au fost verificate”, a apreciat  Coneliu Riegler. 

O notă de 10 la Istorie, precizează profesorul, nu se ia însă dintr-o întâmplare: „Sunt mulţi elevi care mint că au luat 10 învăţând două săptămâni. O notă de 10 se ia după un an de muncă serios. O notă de 10 nu se ia întâmplător la istorie”. 

Subiectele au fost omogene, adaugă Coneliu Riegler: „Şi au dat posibilitatea oricui să se afirme. Adică, nu au fost capcane, nici lucruri anormale. Credeţi-mă că de 32 de ani văd ce se întâmplă şi pot să spun că subiectele de anul acesta au fost perfect echilibrate”. 

Absolvenţii de liceu de la profilul umanist şi pedagogic au avut de susţinut astăzi proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite