Angajații de la Finanțe cer „instrumentele legale” pentru a lupta cu evaziunea. Este a doua zi de proteste la AJFP Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele spontane declanșate de angajații Ministerului de Finanțe continuă marți, 1 iulie 2025, în toată țara, chiar după ședința CSAT în care s-a discutat despre evaziunea fiscală - o amenințare la securitatea națională. „Lupta cu evaziunea fiscală nu se poate face în mod real cu un sistem fiscal subdimensionat și subfinanțat”, spun funcționarii de la Finanțe.

angajați ai Finantelor in fata institutiei in timpul unui protest spontan, 1 iulie 2025
Angajații de la AJFP Olt au întrerupt lucrul în intervalul 9.00 - 11.00 FOTO: sindicat

S-a întrerupt din nou lucrul, marți-dimineață, în structurile Ministerului Finanțelor din țară. Este a doua zi de proteste spontane, declanșate de anunțul Guvernului că vor fi limitate sumele încasate cu titlu de sporuri pentru condiții vătămătoarre de muncă. La nemulțumirile deja anunțate luni, sindicatele din sistem vin acum și cu solicitări legate de crearea cadrului legal pentru a se putea duce lupta cu evaziunea fiscală, asta după ce problema slabei colectări a fost chiar pe ordinea de zi a primului CSAT întrunit după preluarea funcției de către președintele României, Nicușor Dan. 

Salariații Ministerului Finanțelor, ANAF și unități subordonate continuă acțiunile de protest solicitând guvernanților să creeze instrumentele legale în așa fel încât colectarea veniturilor la bugetul national să devină cu adevărat o chestiune de siguranță și securitate națională.

Evaziunea fiscală este o vulnerabilitate majoră, după cum spune CSAT, în primul rând din cauza legislației incoerente, inadecvate și impredictibile, în domenii precum: colectarea TVA, procedura insolvenței, prețurile de transfer”, semnalează Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe.

Angajații amenință cu oprirea activității

S-a protestat și la Agenția Județeană a Finanțelor Publice Olt, zeci de angajați întrerupând lucrul în intervalul orar 9.00 -11.00. Liderul sindical Dragoș Dună a precizat pentru „Adevărul” că activitatea la ghișeu nu a fost preturbată de protestul spontan.

Pe de altă parte, angajații sunt dispuși să protesteze oricât va fi nevoie și chiar să întrerupă lucrul total, se arată în comunicatul Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe. 

„Lupta cu evaziunea fiscală nu se poate face în mod real cu un sistem fiscal subdimensionat și subfinanțat. Servicii publice de calitate nu pot fi oferite de angajați care nu au siguranța locului de muncă și a unui salariu decent”, susțin sindicaliștiii. Aceștia cer adoptarea „de urgență” a unui pachet legislativ care pe de o parte să pună ordine în sistem, iar pe de alta să întărească poziția angajaților Fiscului.   

Angajații din Finanțe cer:

- Prevederi referitoare la recunoașterea funcției specifice pentru angajații fiscului, care să asigure protecție, respect dar și responsabilități și sancțiuni clare;

- Salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate și incompatibilităților la care sunt supuși angajații fiscului;

- Întinerirea sistemului prin angajarea de personal tânăr, capabil să se adapteze rapid noilor cerințe și provocări ale digitalizării.

„Angajații sunt hotărâți să protesteze oricât va fi nevoie, chiar să oprească activitatea, dacă nici acum, sub amenințarea unui deficit bugetar excesiv și a unor măsuri care afectează toată populația, nu vor fi făcuți pași clari pentru a transforma Ministerul Finanțelor într-o instituție de siguranță și securitate națională”, se mai arată în comunicat.

Nemulțumirea angajaților din sistemul finanțelor publice a pornit inițial de la anunțul că veniturile din sporul pentru condiții vătămătoare de lucru se plafonează la 300 lei, de la 1.500 lei cât era plafonul. Asta va duce, acuză protestatarii, la reduceri de venituri de aproximativ 600 lei net. „Acest spor este singurul pe care noi îl avem, iar el nu ajunge la 15% din salariu, așa cum s-a vehiculat, ci la aproximativ 12,5%. Ar fi o scădere de aproximativ 600 lei, iar cei 300 lei rămași nu vor fi sumă netă, vom încasa 170 lei”, spun angajații care au protestat spontan la AJFP Slatina.  

Protestele se extind și cuprind și alte instituții, angajații Apelor Române întrerupând la rândul lor lucrul pentru două ore. 

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite