Al treilea focar de pestă într-o fermă comercială din judeţul Olt, în mai puţin de o lună. Vor fi ucişi alţi 31.000 porci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 30.000 porci vor fi ucişi din cauza pestei FOTO: Shutterstock
Peste 30.000 porci vor fi ucişi din cauza pestei FOTO: Shutterstock

Pesta se întinde cu repeziciune în judeţul Olt, un alt colos zootehnic confruntându-se cu boala care decimează efectivele de porci.

Decizia de a neutraliza un efectiv de peste 31.000 porci din cauza pestei porcine africane vine la puţin peste o săptămână de la o decizie similară în cazul unei ferme din Ipoteşti (unde s-a decis uciderea a aproape 30.000 porci) şi la nici o lună de la o decizie similară în cazul unei ferme mai mici din Scorniceşti.

De data aceasta, pesta a lovit la ferma de mari dimensiuni Premium Porc din Scorniceşti, care se afla deja în zona de supraveghere pentru pestă ca urmare a descoperirii unui focar la o fermă mai mică de porci, din aceeaşi localitate.

„Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt informează că  a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o exploataţie comercială din localitatea Negreni, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, în baza buletinului de analiză emis în data de 27.08.2021 de IDSA Bucureşti .

În data de 28.08.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Negreni, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 31000 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morţi sau ucişi şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale“,  au transmis reprezentanţii Direcţiei Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt.

Ce localităţi intră sub restricţii

Ca urmare a confirmării noului focar, mai multe localităţi din vecinătate vor intra în zona cu restricţii, a mai transmis DSVSA.

Zona de protecţie cuprinde următoarele localităţi: SCORNICEŞTI - NEGRENI, CHIŢEASCA, PISCANI, MĂRGINENI-SLOBOZIA . Include, de asemenea, FV 11 POTCOAVA şi FV 8 SCORNICEŞTI . 

Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localităţile:
SCORNICEŞTI-ŞUICA, MOGOŞEŞTI, RUSCIORI, CONSTANTINEŞTI, TEIUŞ, BIRCII, BĂLŢAŢI, JITARU, MĂRGINENI-SLOBOZIA; MIHĂILEŞTI-POPEŞTI; POTCOAVA-POTCOAVA-FĂLCOENI,TRUFINEŞTI;  OPTAŞI-MĂGURA; SÎRBII MĂGURA - VITĂNEŞTI; COLONEŞTI-GUEŞTI,MĂRUNŢEI,BĂTĂRENI,NĂVÎRGENI; TĂTULEŞTI - Include FV 10 OPTAŞI, FV 7 PRISEACA, FV 12 BALTENI şi FV 9 TĂTULEŞTI.

„De asemenea, sunt active, la acestă dată, şase focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populaţiei după cum urmează Topana - 1 focar, Leleasca - 1 focar, Cungrea - 2 focare, Verguleasa – 2 focare şi 2 focare în două  exploataţii comerciale de porci din localităţile Constantineşti şi Ipoteşti“, mai menţionează DSVSA.

Vă recomandăm şi:

Pestă la o fermă comercială din Scorniceşti. Vor fi ucişi peste 1.600 porci. Restricţii pentru alte două ferme din zonă

Pestă cu repetiţie la un colos zootehnic: 30.000 porci vor fi ucişi. Focarul, la trei săptămâni de la prima suspiciune

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite